14.1 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Copii şi pacienţi ucişi de rachete, în Siria. Beligeranţii îşi aruncă unul altuia vina

Aproape cincizeci de civili, printre care mai mulţi pacienţi, dar şi copii – ucişi! Rachetele au lovit unități medicale și școli din Siria. Rachetele cui? Beligeranţii îşi aruncă unul altuia vina!

Sunt „violări flagrante ale dreptului internațional”, socoteşte secretarul general al ONU Ban Ki-moon. Organizaţia Medici fără Frontiere a anunțat că șapte persoane, printre care și cinci pacienți, au fost uciși, iar alţi opt angajaţi sunt daţi dispăruţi, după ce spitalul din localitatea Maarat al-Nuaman a fost lovit de mai multe rachete.

Spitalul „a fost distrus de forțele aeriene americane. Forțele aeriene ruse nu au avut nicio implicare”, susţine Riad Haddad, ambasadorul sirian la Moscova, pentru postul de televiziune Rossiia 24.

De cealaltă parte, americanii acuză trupele guvernamentale siriene, dar şi forţele moscovite de ceea ce s-a întâmplat: a fost vorba despre „lovituri aeriene efectuate la și în jurul (orașului) Alep împotriva unor ținte civile nevinovate, inclusiv un spital administrat de MSF și spitalul pentru femei și copii din orașul Azaz”. Purtătorul de cuvânt al diplomației americane John Kirby a afirmat că „regimul Assad și susținătorii săi pot continua aceste atacuri fără un motiv, încălcând obligațiile lor internaționale de a proteja vieți nevinovate”.

Între timp, cancelarul german Angela Merkel a anunţat, într-un interviu ce va fi publicat marți de ziarul german Stuttgarter Zeitung, că „ar fi util dacă ar exista o zonă în care niciuna dintre părțile beligerante nu desfășoară atacuri din aer — așadar un tip de zonă de interdicție aeriană”. Oficialul german a pomenit de „Rezoluția 2254 din 18 decembrie, rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, care a fost susținută de către Rusia. Rezoluția cere ca toate părțile să înceteze fără întârziere atacurile împotriva civililor și a obiectivelor civile, și îndeosebi recurgerea la arme fără discriminare, precum atacurile cu bombe din aer”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Peste 200 de lideri de afaceri europeni așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final. Din cele 7 țări...

Ciudățeniile Banatului. Episcopia românească de la Vârșeț (Serbia) are sediul la Deta (România)

Pentru cei ce încă mai au vii în memorie unele amintiri din școala generală nume ca „Dacia Felix” le amintește de...

Citește și :