„Consider că natura ne oferă și știe tot”. Interviu cu artista vizuală Elisabeth Ochsenfeld

482

Elisabeth Ochsenfeld este născută în Timișoara și este absolventă a Facultății de Arte Plastice din același oraș. Din 1973 și până astăzi a expus în numeroase expoziții personale și de grup, fiind, totodată, curatoare a multor evenimente de arte vizuale. Din 1986 trăiește în Germania. Lucrări ce îi poartă semnătura se găsesc în muzee ori colecții personale din România, SUA, Belgia, Italia, Germania, Franța, Austria, Israel, Ucraina, Olanda, Coreea de Sud, Ungaria etc.

Robert Șerban: În timpul Festivalului Internațional de Jazz de la Gărâna, mai exact sâmbătă, 8 iulie, de la ora 11, la Arthousewolfsberg, la numărul 154 se va deschide publicului expoziția de artă vizuală „Grădina din ochii mei”. Expoziția conține lucrări ale Grupului Noima, cât și ale tale. Sunt deja o tradiție expozițiile și taberele pe care le organizezi la Gărâna anual, în iulie?

Grupul-NOIMA

Elisabeth Ochsenfeld: Înainte de toate, mărturisesc, dragă Robert, că am cunoscut grupul „Noima” prin tine. Era primăvara lui 2007 și îi aveai invitați la o ediție a emisiunii tale de televiziune de atunci – „A cincea roată”. Venisem din Germania, unde locuiesc, în România, unde am stat două luni, purtându-i tatălui meu de grijă. Se stingea… Îmi petreceam serile citind, ascultând muzică sau aprinzând din când în când televizorul… Astfel, din întâmplare, v-am întâlnit în dialogul purtat. M-a impresionat Sorin Scurtulescu. Vorbea simplu, curat, convins. Și era foarte tânăr și îndrăgostit de pictură. Ajunsă cândva acasă, i-am povestit lui Hartwig, soțul meu, despre el și dorința mea să îi vin cumva în întâmpinare artistului din Timișoara, necunoscut mie până la ora emisiunii tale. L-am căutat, găsit și invitat la noi. Am reușit să îi mijlocesc și o expozitie la Heidelberg. Ne-a bucurat pe amândoi prezența sa în casa noastră. I-am cunoscut apoi părinții, atmosfera lucrărilor sale și intensitatea procesului său creativ. Despre grupul din care făcea parte citisem și înțelesesem mai târziu câte ceva. Anul acesta i-am invitat la Gărâna să expunem împreună pe aceeași temă – fără a lucra în spațiul meu de acolo, cum o făcusem în anii trecuți cu alți artiști. Fiecare vine cu al său cumul de înțelegere și simțire, deci cu lucrările gata împlinite și le vom panota împreună.

R.Ș.:Vernisajul va fi completat de un concert de flaut susținut de Vlad A. Colar. O… corelare între vizual și muzică, ce a fost și ea la mai toate edițiile expoziției.

vlad-colarE.O.: Ca de obicei, în ziua de sâmbătă, când deschidem porțile expoziției, vom avea un microrecital muzical. Îl avem invitat pe Vlad Colar, cu care am mai avut o colaborare timișoreană. Casa noastră de la Gărâna, cea pe care o numesc a bunicilor, Arthouse sau Casa Zoe, este tot ceea ce înseamnă aceste titulaturi. Întruchipează o parte din viața mea văzută și nevăzută, până și de mine. Îmi place mult să fiu creativă și în preajma altora, așa că am decis să organizez simpozionul internațional de artă Arthouse/Wolfsberg/Gărâna, anual, paralel cu festivalul de jazz, ca să pot oferi plasticienilor invitați ocazia unei manifestări de rang, muzicală, și să avem și noi șansa de a avea public în acea zi a porților deschise. Eu am expus din anul 1998, în cadrul festivalului, lucrări proprii pe tema Jazz, la fel Zoe, colegi invitați, apoi fotografi din țară și străinătate. Prietenei mele, Carmen Keilhofer, i-am organizat o expoziție foto chiar „La răscruce”, cu materialul imortalizat de ea la prima ediție a festivalului. Pot fi văzute și acum în același loc, iar imaginile sunt des folosite în presă. Am promovat foarte mulți artiști, am creat o platformă de întâlnire, schimb și viitor, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Am reușit să mijlocesc și am reușit să deschid porțile unor relații culturale și de prietenie de durată. Gărâna este locul în care am fost ca om tânăr, apoi ca părinte… Este locul care mi-a devenit apropiat și fiindcă adevăratele locuri, din care provin părinții mei, au trecut într-o eternitate istorică, care mi-a șters orice dorință de regăsire. Deci Gărâna a pornit de la o proiecție sentimentală și promisiunea să îmi creez singură casa bunicilor, pe care nu am avut-o niciodată, dar pe care o am și pentru mine și pentru Zoe. Am muncit și muncesc mult să o am și o păstrez în tradiția arhitecturală a satului… Am investit mult în ea, pe toate planurile. Un astfel de loc își cere o permanentă gospodărire. Paralel, Hartwig și cu mine am creat o formă de reședință artistică și în Germania, unde am avut invitați oameni de cultură din întreaga lume. Este extraordinar să poți avea idealuri comune…

gradina-1Având enormă considerație pentru istoricul acestui loc, pentru oamenii care l-au făurit, am hotărât ca temele evenimentelor noastre să fie în directă legătură cu tot ce ține de existența acestei așezări. Intenția mea a fost să pun bazele unui mic muzeu sătesc, care să aibă în propria colecție lucrările realizate pe parcursul anilor, sau să mi se acorde un spațiu permanent, adecvat, la Reșita. Mărturisesc că interesul inițial din partea oficialităților a fost spumos, ca apoi să se transforme în indiferență. Eu voi continua să creez evenimentul inițiat cu ani în urmă, într-o formă redusă, precum cel din acest an, dar voi curatoria evenimente din alte localități ale țării, unde interesul și respectul pentru un astfel de voluntariat, ca al meu, să fie dorit, apreciat, respectat. Îmi face o enormă plăcere să creez astfel de întâlniri, să așez împreună artiștii într-o formațiune bine căutată și aleasă, după temă, putința de socializare, esența fiind, nu în cele din urmă, nivelul de profesionalitate.

R.Ș.: Ai călătorit în ultimile luni, ai expus, te-ai întâlnit cu artiști, ai văzut multe lucrări de artă vizuală. Ce e… nou sub acest soare al artei?

E.O.: Călătorim mult și nu în puține reședințe de artă. Experiențele făcute sunt o bogăție culturală de neprețuit. Să ai parte de cunoașterea a noi locuri și culturi, să cunoști de aproape mișcările artistice din acele țări, să fii primit cu atenție și gest integrativ, sunt privilegii enorme. Din fiecare experiență de acest fel te reîntorci fie cu noi planuri, fie cu alte invitații în locuri inedite, fie cu învățături tehnice, fie cu o prietenie în boboc.

Eu consider că natura ne oferă și știe tot, iar interpretările noastre sunt încercări de înțelegere… Îi ceream lui Liam, nepotul nostru, să își imagineze că venim pe lume cu un creier precum o mare hartă albă, acoperită doar de câteva pete colorate, cele ale AND-ului moștenit. În rest, depinde doar de noi cât de colorată devine această hartă. Coloratul spiritului este o îndeletnicire minunată! Tot așa și redescoperirea, reașezarea, repersonalizarea celor existente în tot ce ne înconjoară. Deci să privim cât mai mult în liniștea și atenția observației… Să ne colorăm constructul mental, să îi dăm prețuire și strălucire. Am întâlnit oameni minunați, voi mai întâlni și alții, rămânând cu speranța că bucuria acestor momente este reciprocă…

LĂSAȚI UN MESAJ