Confruntări violente în Turcia! Kurzii vor autonomie în sud-estul ţării

29

Grupări kurde care au participat la o reuniune în sud-estul Turciei au îndemnat duminică la proclamarea autonomiei, în timp ce în regiune aveau loc confruntări violente, iar armata turcă avansa în cadrul unei operaţiuni în domeniul securităţii în care afirmă că a ucis peste 200 de militanţi kurzi.

Congresul Popular Democratic (DTK), care reuneşte organizaţii nonguvernamentale kurde, a lansat acest îndemn la autonomie la finalul acestei reuniuni de două zile, la Diyarbakir.

„Rezistenţa legitimă a poporului nostru faţă de politicile care degradează problema kurdă reprezintă în mod esenţial un îndemn şi o luptă pentru autoguvernare locală şi pentru democraţie locală”, se arată în rezoluţia adoptată de reuniune, intitulată „Declaraţie referitoare la o soluţie politică privind autoguvernarea”.

Participanţii îndeamnă în această declaraţie la crearea unei regiuni autonome din care să facă parte mai multe provincii care se învecinează cu Diyarbakir şi care să ţină cont de afinităţi culturale, economice şi geografice.

ndemnul ar putea să conducă la o escaladare a conflictului dintre kurzi şi Guvernul turc, în contextul în care Ankara se opune cu înverşunare creării unui stat kurd.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a subliniat duminică, într-un discurs, că Turcia nu va permite niciodată formarea altui stat în interiorul frontierelor sale.

„Acum ei vorbesc despre împărţirea pământului nostru în această ţară. Cu voia lui Allah, nu vom permite niciodată vreo operaţie asupra unităţii ţării noastre”, a declarat el.

Premierul turc Ahmet Davutoglu şi-a anulat o reuniune planificată pentru sâmbătă cu Partidul Democratic Popular (HDP, prokurd), apreciind că politica acestuia este înrădăcinată în violenţă, în timp ce forţele guvernamentale turce continuau o operaţiune în domeniul securităţii în partea de sud-est a ţării, cu populaţie majoritar kurdă.

Armata a anunţat duminică, într-un comunicat, că peste 200 de militanţi kurzi au fost ucişi în ultimele două săptămâni.

Imagini televizate prezentau tancuri care efectuau tiruri şi explozii la Cizre, un oraş situat în provincia Sirnak (sud-est), unde au fost impuse restricţii de circulaţie în urmă cu 13 zile.

Trei militari au fost ucişi în oraş, într-un atac cu bombă comis de către gruparea militantă PKK, a anunţat armata duminică.

Turcia a fost alarmată de cuceririle teritoriale ale kurzilor în războiul civil din Siria şi se teme că acestea ar putea incita la separatism în rândul minorităţii kurde turce.

Ankara a încercat, în ultimele trei decenii, să pună capăt unei insurecţii a luptătorilor din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat o organizaţie teroristă de către Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE).

Un armistiţiu încheiat în urmă cu doi ani între militanţii kurzi şi Ankara s-a prăbuşit în iulie, fapt care a condus la reizbucnirea acestui conflict vechi de 30 de ani, soldat cu peste 40.000 de morţi.

Principalele sindicate şi camere profesionale din Turcia au îndemnat la o grevă de o zi în Turcia, marţi, pentru a cere pacea şi în semn de protest faţă de operaţiunile militare ale Guvernului în sud-estul Anatoliei.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ