1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Conducerea Univesității de Vest parțial mulțumită de rectificarea bugetară

Guvernul Cioloș a adoptat cu două zile în urmă proiectul de rectificare a bugetului de stat pe anul 2016, care presupune suplimentarea bugetului sănătății, al învățământului și al asistenței sociale. Educația beneficiază de 1,015 miliarde lei, direcționați pentru acoperirea costurilor suplimentare determinate de modificările politicilor naționale de salarizare, în special OUG 20/2016 privind majorarea și corectarea salariilor personalului didactic și auxiliar atât din învățământul universitar, cât și din cel preuniversitar. Un număr de 280.000 de cadre didactice și auxiliare urmează să beneficieze de aceste majorări, 417,8 milioane lei fiind destinați învățământului universitar, iar 597,9 învățământului preuniversitar.

”Partea luminoasă a tabloului este că rectificarea pentru educație a fost pozitivă și însemnată. Rectori ai universităților din România au adus această problemă în atenția decidenților, în repetate rânduri. Apreciez faptul că decidenții, mă refer în special la premier și la oficialii Ministerului Finanțelor, ne-au ascultat, au înțeles subtilitățile situației și au găsit o rezolvare onorabilă pentru anul în curs” spune rectorul UVT, prof.dr. Marilen Pirtea

Conducerea Universității de Vest din Timișoara crede că ceea ce nu s-a spus în spațiul public este faptul că necesarul calculat pentru acoperirea integrală a costurilor legate de politicile naționale de salarizare este de aproximativ 1,2 miliarde. Diferența va fi suportată în cea mai mare parte de către universități, iar aceasta este doar una dintre părțile mai puțin luminoase ale tabloului.

Tot în viziunea lui Marilen Pirtea, mare parte dintre costurile generate de modificările de politici naționale de salarizare vor avea impact și asupra cheltuielilor din 2017, și asupra celor din 2018 ș.a.m.d. Pur și simplu, educația costă și va costa mai mult, iar momentan nu există o soluție pe termen lung referitoare la cine va suporta aceste costuri. De aceea, este necesară transpunerea modificărilor din domeniul salarizării în finanțarea universităților. Cu alte cuvinte, este necesară creșterea finanțării publice per student în mod structural, nu prin rectificări. Altfel, la anul ne vom afla în aceeași situație, aceea de a solicita o rectificare bugetară substanțială pentru a ne putea continua activitatea.

”În afară de aceste aspecte, subliniez faptul că aceste fonduri nu se duc spre dezvoltare, spre cercetare sau spre alte activități care ar putea conduce către creșterea calității învățământului. Rectificarea acoperă parțial costurile politicilor naționale de salarizare. Per ansamblu, consider că creșterea veniturilor universitarilor este o măsură binevenită, deși în continuare mulți dintre aceștia sunt plătiți inferior efortului, valorii și locului lor în societate. Cu toții ne dorim ca salariile din universitar să fie competitive cu cele din mediul privat, pe paliere similare legate de nivelul de pregătire, de realizări sau de efort. Însă vom putea vorbi de prioritizarea învățământului abia când vom avem măsuri sistemice, structurale, atât pentru creșterea nivelului salarizării universitarilor, cât și pentru dezvoltarea instituțională a universităților” concluzionează prof.dt. Marilen Pirtea rectorul UVT.

Alte subiecte :

Citește și :