Condiții de evul mediu în sute de școli din România. Câte sunt din vestul ţării

200

România anilor 1900. Aşa putem descrie situaţia în care se află sute de unităţi de învăţământ din ţară. Sunt cifrele făcute publice de ministrul Educaţiei, Liviu Pop. Acesta a postat pe Facebook o situație cu toate şcolile şi grădiniţele care încă mai au toaletele în curte.

Potrivit oficialului, în vestul ţării sunt 87 de unităţi de învăţământ unde copiii sunt nevoiţi să folosească toalete vechi, din lemn, amplasate în curțile școlilor sau grădinițelor.

Cel mai prost dintre judeţele din vestul ţării stă Caraş-Severin. Aici sunt 39 de școli şi grădiniţe cu WC-ul în curte. Pe locul doi e judeţul Timiş, cu 29 de unităţi, iar Aradul este pe poziţia a treia, cu 19 şcoli cu toaletă improprie.statistica toalete curte

„La 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, avem 2418 unități școlare cu grupurile sanitare în exterior. Prin programul de guvernare PSD-ALDE, în cel mult 3 ani, autoritățile locale, județene și centrale vor face ca toate unitățile școlare din România să aibă condiții decente pentru educația elevilor și preșcolarilor”, a scris Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, pe rețeaua de socializare.

Aceste unităţi şcolare nu au primit aviz favorabil din partea inspectorilor de Sănătate Publică, înaintea începerii anului şcolar, dar ele nu pot fi închise pentru că elevii nu ar mai avea unde să meargă la şcoală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.