Concertul tradițional din Peștera Românești, la a 33-a ediție

529

Fundaţia Academică Culturală Timișoara (FACT) organizează duminică, 8 octombrie, de la ora 13, tradiționalul concert din Peștera Românești.

Concertul a ajuns la cea de-a 33-a ediție și va fi susținut de Orchestra de Tineret a Regiunii de Vest, avându-l la pupitrul dirijoral pe Radu Popa, sub coordonarea Alinei Cuibariu-Jumuga.

În program sunt incluse compoziții de P.I. Ceaikovski, M. Glinka, J Sibelius, R. Strauss, J. Kappl, Sir Anthony Hopkins și W.A. Mozart.

Intrarea este liberă, pe baza taloanelor ce se vor înmâna în localitatea Româneşti, în ziua concertului. Accesul se face din stația de autobuze din Românești, pe poteca marcată, drum de circa o oră.

Primul concert din Peștera Românești a avut loc în anul 1984, cu prilejul celui de-al XII-lea Concurs Republican de Speologie Sportivă, ideea organizării unui asemenea spectacol aparținându-i medicului Constantin Lupu, pasionat meloman și speolog.

Ediția din acest an a concertului este organizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, Consiliului Local Timişoara, Primăriei Tomeşti, Asociaţiei Speotimiş şi al Filarmonicii Banatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.