Concertele anului 2016 în principalele orașe din țară

352

Trupe americane celebre pe care le ascultam pe ascuns în perioada comunistă, precum Scorpions sau Smokie, dar şi cei mai tari DJ ai momentului îşi găsesc fanii în oraşele mari din România în 2016.

Trupele care vor să cânte la Cluj

În ultimul timp, vedem o schimbare de paradigmă, Bucureștiul își pierde din importanța de altă dată în contextul în care alte orașe mari din țară găzduiesc din ce în ce mai multe evenimente de anvergură. „Clujulul rămâne și în acest an al doilea mare pol important pentru piața de evenimente. În Cluj avem cele două mari festivaluri, la Untold vin cei mai buni cinci DJs din lume la ora actuală, la Electric Castle vin Skrillex, Sigur Ros, Bring Me the Horizon, Bastille și multi alții, le avem și pe Lara Fabian și Sarah Chang care vor cânta atât în București, cât și în Cluj“, spune Valentin Vasiloiu, director executiv al Eventim.ro.

Cât costă distracţia

Costurile pentru organizarea unui concert nu sunt deloc mici, iar investițiile pentru unul de 10.000 de persoane se pot ridica la ordinul sutelor de mii de euro. „Un artist serios, precum Robbie Williams sau Rihanna costă între 100.000 și un milion de euro. Alții sar de 2-3 milioane de euro, în funcție de câte Grammy-uri a câștigat fiecare artist“, explică Emil Ionescu. Conform spuselor sale, românii sunt atrași în special de artiștii străini de muzică pop și pop-rock, comerciali, care vin în premieră în România. „După ce un artist ne-a vizitat deja, la a doua reprezentație numărul spectatorilor scade cu cel puțin 30%“, recunoaște Emil Ionescu. Prețurile unui bilet variază în funcție de mărimea showurilor. De pildă, pentru un concert de peste 1.500 de persoane, biletul costă între 80 și 600 de lei, în timp ce un preț mediu pentru evenimentele mai mari este de aproximativ 150 de lei. Cele mai scumpe bilete, cele la VIP, costă între 500 și 1.000 de lei, în funcție de concert.

Vedetele care concertează în România în 2016

Anul acesta în topul vedetelor care vin să concerteze în România intră nume importante din industria muzicală precum Rihanna, Steve Aoki, Muse, Iron Maiden, Skrillex, Enrique Iglesias, Scorpions și cei 5 Dj din top Dj Mag care vin la festivalul Untold.

Odată cu show-urile Bon Jovi, AC/DC, Rammstein sau Madonna, apetitul românilor pentru concerte a început să crească. Conform unei analize realizate de Emil Ionescu, românul interesat de astfel de evenimente are o vârstă medie de 28 de ani, câștigă între 1.500 și 1.700 de lei pe lună, trăiește în mediul urban și cunoaște foarte bine artistul.

Intrare gratuită la concerte de top

Cei care nu dispun de banii necesari pentru a-și urmări live artistul favorit, au posibilitatea de a face voluntariat la organizare. Răzvan Baloș este un tânăr care s-a înscris în Brigada de Voluntari, o asociație înființată pentru a acoperi nevoia de resurse umane pe care o au organizatorii de evenimente gigant.

Anul acesta, Răzvan spune că i-ar plăcea să ajungă la concertele trupelor Maroon 5, Hollywood Vampires, Queen, Megadeth, Scorpions, Muse, Iron Maiden, Selh Sue, Sia și Victor Wooten. Determinat de pasiunea pentru muzică, în ultimii patru ani, recunoaște tânărul, a avut șansa să participe ca voluntar la peste 50 de evenimente unde a urmărit în jur de 140 de trupe. „Când am început să activez ca voluntar, n-aș fi crezut că se va lipi de mine. Dacă mă întrebau prietenii cum ajungeam să văd concertele, mi-era puțin jenă să spun că fac voluntariat. Totuși, îl vedeam ca pe un schimb. Pentru că nu-mi permiteam să văd artiștii, munceam să prind măcar 15-20 de minute de reprezentație în pauzele turelor mele“, își amintește el. Acum nu mai gândește așa, iar prin voluntariat spune că a închegat multe prietenii, iar la sfârșitul fiecărei ture simte că a făcut ceva de care este mândru. Ionuț Stroe, un alt voluntar al Asociației, se bucură de toți oamenii pe care are ocazia să-i cunoască și de fiecare dată are sentimentul că ceva iese bine și datorită activității sale. Pentru el, în voluntariat principala provocare este neprevăzutul. „Lucrând cu oameni, nu poți ști niciodată cum vor reacționa. Trebuie să iei în considerare toate aspectele oricât de improbabil ar părea, iar asta necesită un psihic puternic și o echipă unită“, explică el.
Anul acesta, în România, atât voluntarii cât și cei care își cumpără bilete vor avea prilejul să se bucure de prestația unor staruri precum Rihanna, Steve Aoki, Muse, Iron Maiden, Skrillex, Enrique Iglesias sau Scorpions.

Cele mai mari concerte din afara Bucureștiului

Julio Iglesias, Stadionul Emil Alexandrescu, Iași, 11 mai
Julio Iglesias, Piața Libertății Timișoara, 15 mai
Smokie, Sala Sporturilor, Buzău, 15 mai
Smokie, Teatrul de Vară Radu Belgian, Bacău, 17 mai
Smokie, Filarmonica Banatul din Timișoara, Timișoara, 19 mai

Cele mai mari festivaluri

Rockstadt, Brașov, 21 mai
Sibiu Jazz Festival, 23 mai
Metalhead Meeting, Arenele Romane, București, 3 iunie
Revolution Festival, Muzeul Satului Bănățean, Timișoara, 3 iunie
Delahoya – Ediție aniversară, Valea Gârbăului, Cluj-Napoca, 10 iunie
Blaj aLive Festival 2016, 19 iunie
Jazz in the Park, Parcul Central Cluj, Cluj-Napoca, 3 iulie
Airfield Festival, Aerodromul Măgura, Sibiu, 30 iunie
Electric Castle Festival, Castelul Banffy, Bonțida, 17 iulie
Folk You! Florian Pittiș 2016, Vama Veche, Constanța, 23 iulie
ARTmania Festival Sibiu, Piața Mare din Sibiu, Sibiu, 31 iulie
Padina Fest, Platoul Padina, Sinaia, 28 iulie
Rock the City, Piața Constituției, București, 29 iulie
UNTOLD Festival, Cluj Arena, Cluj-Napoca, 4 august
Rockstadt Extreme Fest, Cetatea Râșnov, Brașov, 11 august
Summer Well, Domeniul Știrbey, Buftea, 13 august

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.