Complexul Studențesc, raiul infracțiunilor. Vezi câte amenzi au fost date în 2017

440

Fărădelegile se țin lanţ în Complexul Studențesc din Timişoara. Consum de alcool pe domeniul public, scandalurile şi distrugerile sunt doar câteva dintre infracţiunile pe care le constată şi sancţionează poliţiştii locali. Potrivit statisticilor Poliţiei Locale Timişoara, în decursul anului 2017, în arealul studenţesc au fost aplicate 1973 de amenzi. Media arată că agenţii de Poliţie au aplicat 5 sancţiuni pe zi.

Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate pentru tulburarea liniștii publice, provocare de scandal, consum de alcool pe domeniul public și parcări neregulamentare. Polițiștii locali atrag atenția celor care trec prin Campusul Universitar să respecte normele de conviețuire socială precum și regulile privind oprirea și staționarea autovehiculelor și pe cele referitoare la abandonarea de deșeuri pentru a evita astfel sancționarea de către polițiștii locali, dar și pentru a-i respecta astfel pe tinerii care vin la Timișoara să învețe.”, transmit poliţiştii.

Acţiunile de patrulare şi verificare în Complexul Studenţesc au fot reluate în 2018 de poliţiştii locali, odată ce cursurile universitare au reînceput. Cerşetoria, tulburarea liniştii publice şi consumul de alcool sunt principalele aspecte avute în vedere de agenţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.