12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Colindătorii aduc noroc. Iată de ce să-i primești!

Colindătorii vin cu urări de bine pentru anul ce urmează. Mersul cu Steaua, Vifleimul, colindele sunt obiceiuri păstrate din străbuni, caracteristice Crăciunului, în întreaga lume. Și se spune că e bine să primești colindătorii, căci îți aduc noroc.

E vremea șezătorilor și a cântărilor dedicate minunatului eveniment ce va să vină în curând. Obiceiul colindelor vine din vremuri străvechi. Deși considerate cântece tradiționale românești, doar o parte a colindelor ne aparțin în totalitate. Și asta pentru că ritualul colindatului vine din epoca precreștină, când romanii celebrau „calendele”, sărbătorile păgâne dedicate venirii Anului Nou, Nașterii Soarelui. Erau șase zile în care colindătorii mergeau din casă-n casă, pentru a da vestea cea mare.

Pe la noi, însă, s-a păstrat tradiția ca, odată cu Lăsata Secului la Postul Crăciunului, să înceapă și sezonul șezătorilor. Întâlnirile menite să aducă spor la treburi erau și distractive. Iar acestea deveneau un bun prilej pentru a repeta colindele și urăturile. Dat fiind caracterul serios al perioadei de post, cântecele erau în cea mai mare parte religioase, urmând ca glumele și colindele vesele să fie păstrate pentru noaptea din Ajunul Crăciunului.

Primește colindătorii!

Bătrânii spun că, în seara de Ajun, s-ar deschide larg cerurile şi glasurile cristaline ale îngerilor pot fi auzite, dar numai de către credincioșii vrednici, plini de evlavie, până la primul cântat al cocoșilor. De aceea, oamenii tămâiază casele în această noapte, ca să alunge grijile și pagubele. Și primesc copiii care vin să colinde, căci aceștia sunt considerați aducători de noroc și fericire. Tot în Ajun, se împodobește bradul, simbolul vieții veșnice. Și, deși toată lumea știe că porcul se taie de Ignat, pe vremuri, tot Ajunul Crăciunului era dedicat acestui ritual. Totuși, în această zi, e indicat să mănânci mere, ca să ai parte de sănătate tot anul. Începând din Ajun, nu trebuie să-ți lipsească din casă vâscul, căci aduce noroc și îndepărtează farmecele. Între Crăciun și Anul Nou, nu face nimic din treburile casnice inutile, adică nu spăla rufe, nu tricota, nu coase.

 

Sursa: Libertatea pentru femei

Alte subiecte :

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike...

Timișoara pentru TINEri!

Se apropie Ziua Națională a Tineretului, iar Primăria Timișoara a pregătit o diversitate de evenimente dedicate tinerilor, în perioada 21 aprilie...

Citește și :