CODUL RUTIER SE MODIFICA IAR! Amenzi usturătoare pentru bicicliştii care nu folosesc banda special amenajată!

1542

Un grup de senatori a pregătit mai multe modificari la Codul Rutier, ca urmare a evenimentelor de circulaţie din ultima perioadă, prin care se majorează exponenţial sancţiunile pentru şoferii cu atitudine sfidătoare la volan, dar şi pentru automobiliştii agresivi sau bicicliştii care nu circulă pe banda de rulare specială.

Printre cei vizaţi de noile reguli, se numără cei care claxonează nejustificat sau aruncă mucuri de ţigări pe geam, care vor fi sancţionaţi cu până la 1.000 de lei, însă, pe lângă amendă, şoferii care conduc pe trotuar sau fac slalom printre autoturisme rămân şi fără permis de conducere pentru două luni. Există o prevedere specială şi pentru biciclişti, care vor primi amenzi usturătoare în cazul în care circulă prin alte părţi decât pe banda special amenajată pentru ei.

Printre prevederile Codului Rutier care vor fi dezbătute de senatori în Comisia de Transporturi este şi cea care reintroduce sancţiunea ridicării autovehiculului.

Maşinile vor putea fi ridicate atât de autorităţile publice, dar şi de operatori privaţi. Şi nici amenda pentru parcarea neregulamentară nu este de neglijat. Va fi de aproape 625 de lei, iar cei care nu o achită în 24 de ore, vor mai fi nevoiţi să plătească alţi 300 de lei pentru fiecare zi de întârziere.

Cât despre amenzile de circulaţie, cel mai dur vor fi sancţionaţi vitezomanii. Şoferii prinşi cu viteză mai mare de 60-70 de km/h peste limita legală riscă o amendă maximă de 6.250 de lei şi li se mai ia şi permisul pentru trei luni. Între 2.600 şi 6.200 de lei plus 6 puncte de penalizare pot fi sancţionaţi şi şoferii care depăşesc cu 30-40 de km/h viteza maximă.

Cei care fac întreceri neautorizate, dar şi şmecherii cu girofar sau cu aparate pentru detectarea radarelor, vor plăti o amendă de până la 2.500 de lei.

Agresivii la volan, adică şoferii care frânează brusc, fac slalom printre maşini sau depăşesc coloana de la semafor, rămân două luni fără permis şi plătesc între 700 şi 1.000 de lei. Tot la fel de mult vor fi taxaţi şi motocicliştii care circulă pe o roată, cei care aruncă mucuri de ţigară pe geamul maşinii sau blochează intersecţiile. O prevedere în plus este cea referitoare la biciclişti. Ei vor fi amendaţi cu câte 625 de lei dacă nu circulă pe banda special destinată.

Vorbitul la telefonul mobil în timpul mersului, nepurtarea centurii de siguranţă sau neacordarea de prioritate maşinilor de intervenţie îi lasa pe cei prinşi fără 625 de lei.

2 COMENTARII

  1. Pe care banda de biciclisti sa merg in Bucuresti?? in afara de aia de pe Victoriei, nu este niciuna … se interzice mersul pe bicicleta? sau tre sa merg pe langa ea, pana la pista?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.