Codruta Kovesi, spionată de foşti agenţi Mossad: „A fost o încercare nereuşită de intimidare”

100

Surse judiciare au declarat că asupra procurorului şef al DNA „s-au exercitat acte de hărţuire în vederea intimidării”, fiind intreprinse activităţi de spionare a comunicaţiilor, în special în rândul unor persoane apropiate Codruţei Kovesi.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticoruţie, Codruţa Kovesi, a declarat că presiunile foştilor agenţi Mossad au reprezentat „o încercare nereuşită de intimidare” şi în prezent se fac investigaţii într-un dosar aflat pe rolul unei alte unităţi de parchet.

„Este un dosar în curs la altă unitate de parchet, în care nu am calitate. A fost o încercare nereuşită de intimidare”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Persoanele care ar fi exercitat „actele de hărţuire în vederea intimidării” ar fi foşti agenţi ai serviciului de informaţii externe al Israelului, Mossad, au precizat pentru Mediafax sursele judiciare.

Iniţial, Kovesi ar fi sesizat instituţiile abilitate, după ce mai multe persoane din anturajul acesteia ar fi primit e-mailuri de intimidare, au precizat aceleaşi surse.

Procurorii DIICOT au început investigaţii în acest caz, pentru a stabili care sunt persoanele care au pus la cale spionarea comunicaţiilor şi intimidarea procurorului şef al DNA.

Surse apropiate anchetei au declarat că ar putea fi vorba despre persoane cu o situaţie materială foarte bună, vizate în dosare penale, care ar fi angajat firma Black Cube pentru activităţile care o vizau pe Kovesi.

Black Cube este o companie care activează în domeniul Intelligence, fondată în anul 2010 de foştii ofiţeri de informaţii israelieni Dan Zorella şi Avi Zanus.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ