CNADNR îi răspunde lui Robu: lucrările la centură lucrările vor demara în perioada 2017-2018

147

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a răspuns, vineri, la scrisoarea publică a primarului municipiului Timişoara, Nicolae Robu.

Iată ce răspund reprezentanții companiei în privința realizării centurii de sud a Timișoarei.

Stimate domnule primar,

Conform proiectelor prevăzute în Masterplan, CNADNR SA are ca obiectiv realizarea variantei de ocolire Timişoara Sud.

În prezent, municipiul Timişoara beneficiază de varianta de ocolire nord şi autostradă. Varianta de Ocolire Timişoara Sud va fi  tronsonul care va completa varianta de ocolire a Timişoarei între piciorul rampei sud al podului peste canalul Bega şi nodul rutier pe DN 6 la km 549+076 de unde se desprinde Varianta de Nord existentă.

Aşa cum este prevăzut în Master Planul General de Transport, se estimează că lucrările vor demara în perioada 2017-2018. Astfel, ţinând cont de necesitatea revizuirii documentaţiilor de proiectare şi obţinerea Autorizaţiei de Construire, cât şi de finalizarea procedurilor de expropriere, estimăm că lansarea licitaţiei pentru execuţie va avea loc în semestrul II al anului 2017.

În această etapă, este necesară revizuirea din punct de vedere tehnic şi actualizarea din punct de vedere economic a documentaţiilor utile pentru emiterea Hotărârii de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi îndeplinirea cerinţelor Comisiei Europene în vederea obţinerii fondurilor care servesc realizării acestui obiectiv.

În prezent este în analiză documentaţia existentă în vederea identificării studiilor necesare a fi revizuite pentru a fi adaptate la noile normative/reglementări/STAS- uri (Studiu de Trafic, Analiza Cost Beneficiu, evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere şi auditul de siguranţă rutieră etc.), în vederea promovării spre execuţie a obiectivului în cel mai scurt timp.

În cadrul contractului de servicii de proiectare „Asistenţă tehnică pentru elaborarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, detaliilor de execuţie şi documentaţia de atribuire pentru variantele de ocolire Timișoara Sud” au fost elaborate Studiul de Fezabilitate, Proiectului Tehnic, cu Detalii de Execuţie şi Documentaţia de atribuire.

Precizăm faptul ca acest contract de servicii a fost finalizat în anul 2011 în conformitate cu prevederile legale şi normele tehnice ce erau în vigoare la momentul respectiv.

Principalele considerente care conduc spre necesitatea revizuirii Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic existent, sunt următoarele:

  • Este necesară verificarea şi adaptarea structurilor la noile cerinţe prevăzute de Normativul privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii NP 074 revizuit în anul 2014;
  • Este necesară verificarea şi adaptarea structurilor la noile cerinţe prevăzute de Codului de proiectare seismică P 100 revizuit în anul 2013;
  • Este necesară verificarea şi adaptarea structurii rutiere la prevederile Normativului AND 605 privind proiectarea şi punerea în operă a mixturilor asfaltice revizuit în anul 2014;
  • Este necesară verificarea şi adaptarea structurii rutiere la traficul recenzat în anul 2015;
  • Este necesară revizuirea Devizului general – întocmit în baza noilor listelor de cantităţi ce vor rezulta în urma revizuirii şi adaptării proiectului, a revizuirii preţurilor unitare 2016;
  • Eventualele modificări ale traseului existent în conformitate cu situaţia actuală din teren. Menţionăm faptul că prin cuprinderea obiectivului în perioada de finanţare 2014 – 2020 (POIM), sursa de finanţare pentru acest obiectiv este securizată (asigurată).

Contractarea acesteia este rezultatul elaborării aplicaţiei de finanţare, a depunerii la Ministerul Fondurilor Europene, ulterior aprobării acesteia fiind semnat contractul de finanţare.

În ceea ce priveşte valoarea totală a acestui obiectiv, vă aducem la cunoştinţă faptul că în conformitate cu avizul CTE-MTI nr. 116/125 din data de 19.11.2012 valoarea totală a investiţiei este de 521.787.000 lei cu TVA, reprezentând costurile aferente execuţiei lucrărilor, achiziţiei terenurilor necesare, serviciilor de consultanţă, asistenţă tehnică şi proiectare, protecţia mediului şi asigurarea utilităţilor necesare proiectului.

Subliniem faptul ca această valoare este estimativă, valoarea finală va fi cunoscută la momentul finalizării procedurilor de achiziţie publică şi semnarea contractelor cu societăţile comerciale declarate câştigătoare.

Varianta de Ocolire Timişoara Sud, pe lângă beneficiile locale, are ca principală atribuţie fluidizarea traficului intern şi internaţional care intră în ţară prin Stamora Moraviţa, se desfăşoară pe DN 59, ajunge în zona Timişoara şi se îndreaptă către centrul ţării pe DN 6 sau pe Autostrada Arad – Timişoara – Lugoj.”

 

Citiți și:

Mitingul pentru centură din Piața Victoriei ar putea fi înlocuit cu un concert

loading...