CJ Timiş plăteşte anual peste 500.000 de lei pentru… cotizaţii

203

Banii din bugetul judeţului Timiş nu sunt folosiţi numai pentru investiţii. Consiliul Judeţean Timiş face parte din mai multe asociaţii, cărora le achită anul cotizaţii de peste 500.000 de lei.

Cea mai mare cotizaţie achitată din bugetul judeţean este de 240.000 de lei şi merge în conturile Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş. Adică acelui organism care se implică în modernizarea sistemului de apă şi canalizare din localităţile judeţului.

Următoarea pe listă este Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Timiş. Această asociaţie primeşte anul acesta 200.000 de lei de la Consiliul Judeţean Timiş. Cotizaţia este de 4 ori mare faţă de cea de anul trecut şi de 20 de ori mai mare faţă de cea din 2014.

Potrivit unei hotărâri a CJT, majorarea cotizaţiei era necesară pentru că asociţia are în plan multe proiecte pentru promovarea obiectivelor turistice din Timiş. Din acelaşi document aflăm că anul acesta se vor tipări mii de hărţi cu locurile de vizitat din judeţ, se vor amplasa puncte electronice de informare în unele instituţii publice cum este Aeroportul Internaţional Timişoara, Gara de Nord sau Primăria Timişoara, se vor organiza conferinţe şi se vor realiza panouri informativeîn zonele turistice. De asemenea conducerea asociaţiei a cerut mai mulţi bani şi pentru a participa la târguri şi expoziţii, în ţară, dar şi în străinătate.

Suma de 93.100 de lei merge anul acesta, din bugetul judeţului Timiş, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă ADIVEST. Şi această cotizaţie este mai mare faţă de anul trecut cu peste 23.000 de lei.

A patra asociaţie care primeşte fonduri de la Consiliul Judeţean Timiş este cea pentru managementul Energiei Timiş. Însă aici ajung doar 1.200 de lei în anul 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.