Cioloş le răspunde celor care îi cer demisia: „Mai am treabă aici”!

106

Premierul Dacian Cioloş a spus că nu pleacă înapoi la Bruxelles sau în altă parte pentru că mai are „treabă aici”, el răspunzând astfel unui internaut care a comentat pe pagina sa de Facebook şi i-a cerut să plece de la guvern.

„Mergeţi înapoi la Bruxelles!” i-a scris internautul, comentând la o postare a premierului despre pachetul legislativ de reducere a birocraţiei. „Nicio grijă, nu merg nicăieri. Mai am treabă aici”, i-a răspuns premierul Dacian Cioloş.

În acelaşi timp, după ce i s-a atras atenţia pe Facebook că în învăţământ se cer în continuare copii legalizate, Cioloş a replicat: „Unde anume? Ministrul a dat deja un Ordin pentru schimbarea procedurii. Puteţi refuza să daţi copie legalizată şi să-i trimiteţi pe cei care vă cer asta la ministru. Din păcate reflexele proaste se schimbă mai lent decât deciziile.”

LĂSAȚI UN MESAJ