Cinste ei! Putea intra lejer la liceu, dar vrea sa învețe o meserie la școala profesională

1103

În zilele ce au trecut, mii de elevi timișeni au trecut prin emoțiile unuia din primele lor examene. S-a încheiat Evaluarea Națională așa cum se numește, cu un termen prețios, examenul de final de clasa a opta. Îmbucurător este că, în general, elevii de la noi din județ s-au pregătit destul de conștiincios și rezultatele sunt bune. Evident nu toate, căci mai sunt și din aceia ce nu se împacă prea bine cu slova scrisă.

Un caz mai aparte atrage atenția despre mentalitatea unor elevi. Unora le place cartea și fac eforturi la școala și acasă, altora poate mai puțin.

La noi în județ, circa 1000 de elevi au avut note între unu și cinci. Au fost chiar și câteva sute de absenți ce au crezut că nu merită efortul de a participa la o încercare a cunoștiințelor.

O elevă de la o cunoscută școală gimnazială locală din Iosefin a luat o notă destul de bună la prima probă, cea de limba și literatura română, 7,50. La a doua proba, cea de matematică nu s-a mai prezentat. Poate că ar fi reușit și la mate un rezultat bun. Dar de la școala profesională unde vrea să învețe o meserie au sfătuit-o să nu mai mergă la examen că nu e nevoie, e chiar inutil. Indiferent că e nevoie sau nu de acest examen, ar fi fost un bun prilej de a se compara cu ceillați colegi de generație și chiar cu sine însuși.

Iată că un copil destul de bun ce poate ar fi reușit la un liceu cel puțin de nivel mediu e hotărât să învețe o meserie. Cu astfel de exemple, penuria generalizată de lucrători calificați din economie nu se rezolvă, dar măcar se poate vedea un exemplu de educație solidă ce pune pe primul plan o meserie temeinică, învățată la o școală profesională. Dacă vrea, poate continua să învețe și după ce va munci la o firmă.

Iar alții visează la licee sau facultăți dar, dacă se poate, doar cu media de unu sau de doi și un pic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.