Cinci minute cu cutremurul…

226

Aoleu, ce m-ai speriat!… Cine eşti, frate?… Când te văd, când nu te văd, te simt în spate, îmi apari înainte, nu arăţi a om şi, totuşi, vorbeşti, laşi senzaţia că eşti foarte puternic şi loveşti prin surprindere.

-Linişteşte-te, e mult adevăr în ce spui, sunt doar unul dintre fraţii Cutremur, printre cei mai mici şi mă aflu pe la voi într-un fel de plimbare. Poţi să-i spui asta şi lui Moş Mărmureanu, care tot vorbeşte despre noi pe la televizor, că venim, că nu venim, că nu ştiu ce ravagii vom face şi altele, stârnind panică în felul acesta.

O, Doamne, nici nu credeam că puteţi fi atât de paşnic, chiar colocvial.

-Nu-ţi ascund, putem fi socotiţi creaturile Răului, mai multe nu spun, dar când suntem în concediu cum e acuma cazul meu, suntem buni de dus la cofetărie, ne plac artele, poeţii, prozatorii talentaţi (voi aveţi, la greu, din ăştia), nu clintim un băţ de chibrit de la locul său, dar când revenim la muncă, la „serviciu”, vreau să zic, atunci nu mai cunoaştem pe nimeni. Ştii ce-a fost în 77, îmi pare rău de evocare, când frate-meu mai mare, Gavrilă, după o ceartă cu Tata Negru, ridicându-se furios din fotoliu a luat aproape tot Bucureştiul în spate…

Doamne Fereşte sau, mai pe scurt, Doamne Feri, cum a spus nu demult prim-ministrul nostru.

– Ascultă, ce vreau eu să te întreb, asta pentru început… ce fel de oameni sunteţi voi, văd pe străzi, pe la televizor şi lucruri bune dar în acelaşi timp vă certaţi, vă pârâţi, faceţi coadă la D.N.A-ul  ăla, vă violaţi femeile, vă bateţi între voi. Mai fac şi alţii din astea dar parcă la voi se întrece măsura.

Cum să vă spun, să nu vă enervaţi, dar dintr-o lume veche pe care a „scuturat-o” şi fratele dumneavoastră, Gavrilă, am păşit în una nouă şi până ne obişnuim cu legile, cu fair-play-ul, într-un cuvânt cu Europa, mai trebuie să treacă „ceva  timp”, cum spun specialiştii.

-Frate dragă…

Da, domnu Cutremur, vă ascult…

-Voi fi eu în concediu dar venind aici am umblat şi-am tot umblat. Şi, mai ales, am văzut… Poi iartă-mă, dar voi n-aveţi ca lumea mai nimic… căi ferate la pământ, autostrăzi, pe ici, pe colo, spitale cu gândaci, cu igrasie, scoli, mai ales pe la sate, într-o rână… Şi bani au fost… unde sunt?…

Iertaţi, nu c-aş vrea să vă contrazic, nu-mi permit, dar câte ceva totuşi s-a făcut… Avem grădiniţe în limba engleză, cu jucării la standarde europene, concursuri de ouă pictate, am făcut cea mai lungă plăcintă din lume, folclorul merge înainte, chiar creşte, plus de asta, avem o „aristocraţie” de tip nou, cu care chiar că ne mândrim. Au făcut averi peste noapte ca nişte adevăraţi magicieni. Nume ca Videanu, Bebe Ionescu, Udrea pot figura în orice album de mari figuri europene. Mai avem, apoi, „regi ai asfaltului”, „ai salamurilor”, „ai puilor de găină”… E drept, pentru un tablou complet, avem şi doctori „falşi”, „plagiatori”, „autori de carte”, aproape analfabeţi, dar numărul lor, vă rog să mă credeţi, e în scădere…

-Ascultă, măi, spunându-mi toate astea tu chiar mă crezi un terchea-berchea, un cioban din mărginimile Sibiului?

Nu, Doamne Feri, cum aş îndrăzni?

-Românaşule, acum vine întrebarea capitală. După furia lui Gavrilă din 77, după tot ce-a fost atunci, au rămas la locul tragediei peste 400 de clădiri cu risc major de prăbuşire la o „scuturare”, poate nici chiar atât de mare. Voi, naţia, guvernul, mai ales după 89, v-aţi ocupat de ele, le-aţi consolidat, ca să nu mai ajungem iarăşi la formulele „România îşi îngroapă morţii”,  „România plânge”,  „ Un blestem peste România”… sau aţi asistat, cu bărbia-n palmă, la felul în care vi se nasc „noii  regi”, la ce năzbâtii mai face „aristocraţia”?…

Domnule, să nu vă enervaţi, v-aţi făcut roşu la faţă, comisiile, comitetele, experţii au făcut proiecte de reabilitare, au îmbunătăţit proiectele mai vechi, rezultând astfel alte proiecte, net superioare celor dintâi. Şi ca un fapt major, un pas hotărâtor, european, am pus buline roşii pe toate imobilele şubrezite. Buline roşii, ce strălucesc ca nişte ochi de lupi în noapte… Chiar mai vroiam să spun ceva dar am simţit  că presiunea din jurul meu dispăruse. Am  înţeles imediat că „cutremurul” plecase. Dar unde, ce intenţii avea, am să-l sun pe Moş, pardon, pe profesorul Mărmureanu… Din ce-mi va spune, zece la sută tot voi înţelege…

LĂSAȚI UN MESAJ