China vrea sa exploreze faţa nevăzută a Lunii

269

China doreşte să trimită prima sondă spaţială din istoria omenirii care va coborî pe faţa nevăzută a Lunii, în 2018, marcând astfel un moment crucial în evoluţia ambiţiosului program spaţial al acestei ţări, potrivit agenţiei de presă Xinhua.

China a lansat deja o serie de programe care s-au concentrat pe explorarea Lunii, reuşind în urmă cu doi ani prima „coborâre lentă” pe suprafaţa Lunii de după 1976, prin modulul spaţial Chang’e-3 şi roverul lunar Iepurele de Jad, informează Reuters.

Alte sonde spaţiale au plutit pe deasupra feţei nevăzute a Lunii, denumită astfel deoarece nu este niciodată vizibilă de pe Terra, dar nicio ţară nu a plasat o sondă în acea zonă a satelitului natural al Terrei.

O nouă sondă spaţială, Chang-4, se aseamănă cu Chang’e-3, dar poate să transporte o încărcătură mai mare, potrivit agenţiei Xinhua, care l-a citat, joi, pe Liu Jizhong, directorul Departamentului de Ştiinţă şi Tehnologie din cadrul Centrului de explorări lunare din industria apărării.

Noua sondă va analiza condiţiile geologice de pe faţa nevăzută a Lunii, a spus Liu Jizhong.

Dezvoltarea programului spaţial al Chinei a reprezentat o prioritate pentru liderii politici, iar preşedintele chinez Xi Jinping a cerut în mod public ţării sale să se mobilizeze şi să devină o putere mondială în domeniul explorării spaţiale.

De asemenea, China insistă asupra faptului că programul ei spaţial are la bază obiective pacifiste.

În martie, guvernul din China a anunţat că va deschide programul chinez de explorare spaţială şi pentru companiile private, pentru a nu se mai baza doar pe sectorul de stat, ca în trecut, sperând să stimuleze în acest fel obţinerea de noi descoperiri tehnologice.

Potrivit agenţiei Xinhua, China a transmis mai multor ţări străine, în 2015, „o scrisoare de intenţie în vederea cooperării” pentru o misiune spaţială. Deocamdată, nu sunt cunoscute alte detalii despre acea misiune şi nici dacă alte ţări au acceptat propunerea de colaborare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.