15.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Chester Williams este Cetățean de Onoare al Timișoarei

Orașul Timișoara are de astăzi un nou Cetățean de Onoare. Este vorba despre unul dintre cei mai cunoscuți rugbiști ai lumii – sud-africanul Chester Williams, fost antrenor al campioanei SCM Saracens.

Rugby-ul timișorean dădea o excelentă lovitură de imagine în anul 2012 atunci când îl instala în funcția de antrenor pe legendarul Chester Williams, fost component al naționalei Africii de Sud ce a câștigat Cupa Mondială din 1995 într-un moment de cumpănă pentru statul african și pentru mandatul lui Nelson Mandela. Fiind singurul jucător de culoare din naționala Springbok a devenit rapid foarte popular într-o țară măcinată de apartheid și a primit supranumele de ”Perla Neagră”.

Mutarea oficialilor bănățeni din iarna lui 2012 s-a dovedit și foarte utilă după ce la finalul sezonul echipa – denumită pe atunci RCM – câștiga titlul de campioană națională. Cu Chester la cârmă, bănățenii au mai câștigat un titlu și în anul următor dar apoi relațiile din cadrul clubului s-au deteriorat și sud-africanul a plecat de la Timișoara.

chesterPentru perioada petrecută aici, în care acesta s-a înscris și la cursurile de master ale Universității de Vest, Chester a fost distins astăzi cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara. Distincția i-a fost oferită de primarul Nicolae Robu în cursul acestei dimineți.

”Este o onoare și o bucurie pentru mine să primesc această distincție. Timișoara este un oraș drag mie”, a declarat Chester la finalul evenimentului la care a fost însoțit de conducerea clubului de rugby.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Meci greu în etapa intermediară pentru Banat Girls

Alexandria Banat Girls Comloșu Mare începe a doua jumătate a play-out-ului cu o partidă pe teren propriu în fața echipei din...

Citește și :