15.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

CFR bate noi RECORDURI! Un tren care a plecat IERI din Mangalia încă NU A AJUNS la destinație

Două trenuri cu călători care au plecat ieri din gara Mangalia, nu au ajuns nici acum la destinaţie, după ce azi-noapte s-au oprit din cauză că a luat foc o instalaţie într-o gară din Bucureşti şi Constanţa.

Cea mai mare întârziere, de 500 de minute, o are trenul Managalia-Satu Mare, care va ajunge la destinaţie după ora 16:30. Locomotiva a plecat ieri de la malul mării, adică de mai bine de 24 de ore.

O întârziere de peste 300 de minute a avut și trenul Mangalia-Timișoara.

Timp de două ore şi jumătate, circulaţia a fost oprită. Mai multe trenuri de călători au fost oprite. Pasagerii care au avut legături din București, au fost redistribuiți la alte trenuri pentru a ajunge la destinații.

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Claudia Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Noul magazin Altex din zona AEM își va întâmpina joi primii clienți. Se anunță o deschidere cu surprize și oferte speciale

Noul magazin va fi deschis începând de joi, 25 aprilie. Este cel mai mare magazin Altex din Timișoara. Toți cei care treg pragul sunt...

FOTO – VIDEO | Cel mai mare magazin Altex din Timișoara se deschide la AEM

Un nou magazin Altex se va deschide, începând de joi, 25 aprilie, în zona AEM, pe strada Liviu Rebreanu. Miercuri a avut loc inaugurarea...

Citește și :