Cercetat penal pentru că ar fi cerut 50.000 de euro unui om de afaceri, Ludovic Orban se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei

198

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, la ieşirea de la DNA, că se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Audiat luni de procurorii DNA, acesta este cercetat sub control judiciar.

”Nu pot să mă prezint în faţa cetăţenilor să le cer votul cât timp sunt într-o anchetă penală. Îmi retrag candidatura pentru că nu pot să periclitez şansele PNL de a câştiga Primăria Capitalei”, a argumentat el.

Totodată, Orban a anunţat că îşi dă demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL şi din cea de vicepreşedinte a Camerei Deputaţilor.

”Nu am dezamăgit deocamdată pe nimeni. În 25 de ani nu am fost niciodată bănuit de fapte de corupţie. Când am venit la DNA nu ştiam toate aceste detalii. PNL va decide pe cine va susţine de acum”, a afirmat liberalul.

”Sunt afectat sufleteşte, mă simt într-un fel nedreptăţit, dar nu pun în niciun fel la îndoială activitatea DNA în acest caz”, a conchis el.

„Am calitatea de inculpat. Este legat de ceva petrecut mai de curând. PNL a susţinut permanent lupta împotriva corupţiei, permanent în toate ocaziile solicitările formulate de DNA şi nu voi face nicio excepţie în acest caz”, a declarat Ludovic Orban la ieşirea din sediul DNA.

Totodată, acesta a declarat jurnaliştilor că nu vrea să perlicliteze şansa partidului de a câştiga alegerile la Primăria Capitalei.

„Nu mai candidez. Nu am încasat niciun leu. Deocamdată nu am dezamăgit pe nimeni. Instanţa decide dacă o persoană este sau nu nevinovată. Cariera nu mi s-a oprit aici. Eu nu mă joc cu viaţa politică şi cu activitatea publică. Atâta timp cât sunt implicat într-un proces de natură penală nu pot să mă prezit în faţa cetăţenilor să le cer votul. Mă simt într-un fel nedreptăţit dar nu pun în niciun fel la îndoiala activitatea pe care o desfăşoară DNA”, a mai spus liberalul.

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni, pe pagina sa de Facebook, că a fost citat de procurorii DNA pentru a fi audiat, menţionând că este curios să afle motivul pentru care a fost chemat.

„Astăzi mă voi abate de la programul obişnuit, nu particip la nicio întâlnire cu alegătorii, nu particip la nicio emisiune, nu mă întâlnesc cu specialişti independenţi pentru finalizarea programului pentru bucureşteni, astăzi am aflat că trebuie să fac altceva. La ora 15:00 voi fi prezent la sediul DNA, unde am fost invitat. Aştept curios să aflu care sunt motivele pentru care am fost convocat”, a anunţat pe pagina sa de Facebook candidatul Partidului Naţional Liberal la Primăria Capitalei, Ludovic Orban.

Prim-vicepreşedintele PNL nu a precizat în mesajul postat care este calitatea în care a fost citat de procurorii anticorupţie.

„La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti”, au anunţat procurorii DNA într-un comunicat de presă.

Ulterior, la data de 20 martie, Ludovic Orban i-ar fi cerut omului de afaceri 50.000 de euro, „cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni”, mai arată DNA.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că nu ştie în ce calitate a fost chemat la DNA candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, afirmând că soarta lui Orban şi a celorlalţi liberali care ajung în atenţia DNA va fi decisă de hotărârile şi statutul PNL.

”Niciodată nu am făcut nici un fel de declaraţie înainte să văd despre ce este vorba. Am vorbit cu Ludovic de dimineaţă, ştiam că va merge la DNA, nu ştie nici domnia sa pentru ce faptă este chemat, aşa că cel mai înţelept lucru pe care îl putem face este să avem puţină răbdare să iasă domnul Orban la declaraţii. Sigur le va face. Ce pot să constat este că noi niciodată nu am făcut circ pe aşa ceva, pe nici un fel de parlamentar care s-a deplasat să dea declaraţii la un organ de urmărire penală unde este invitat. De asemenea, vreau să vă spun că nu depinde de mine sau de nimeni altcineva, ci doar de statutul PNL şi de hotărârile PNL ce se va întâmpla în continuare cu oricare dintre noi care merge să dea declaraţii la DNA sau în instanţa de judecată şi aşa mai departe. Avem acel decalog al integrităţii care este foarte limpede şi foarte clar”, a afirmat copreşedintele PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.