Centura de sud a Timişoarei rămâne o himeră şi în 2016 ?!

116

Centura de sud a Timişoarei are toate „şansele” să rămână o mare iluzie pentru timişoreni şi în acest an. A spus-o cu subiect şi predicat chiar primarul Timişoarei, Nicolae Robu în emisiunea Vocile Banatului de la postul Digi 24 TV Timişoara.

El a adăugat că, dacă în cazul stadionului de 42 de mii de locuri şi a sălii polivalente, proiecte edilitare promise de altfel de actualul primar încă din campania electorală din 2012, are ceva promisiuni de la Guvernul Cioloş, în privinţa centurii de sud a Timişoarei totul este în ceaţă ” londoneză” .

Mai pe şleau, nici o speranţă să avem măcar un început de lucrare la această centură pe parcursul lui 2016.

Robu a adăugat că face toate diligenţele pentru a avea o întâlnire în luna ianuarie cu ministrul transporturilor pe această temă, dar nu poate promite nimic concret, deocamdată. El a mai avertizat că nu va ezita să protesteze public inclusiv în relaţia cu primul-ministru Dacian Cioloş, dacă nu va primi bani în acest an de la bugetul de stat pentru a demara proiectele menţionate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.