18 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Cele mai multe dosare pe cap de procuror la Parchetele de pe lângă Curtea de Apel, la Timișoara!

La nivelul Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel, media națională a dosarelor de soluționat pe procuror a fost de 75,27, se spune în raportul de activitate al Ministerului Public pe anul 2015.

Cel mai mult de muncit a fost la Parchetul de pe lângă Curtea de  Apel Timișoara – 145,77 dosare, urmat de Constanța – 121 dosare și Bacău – 113,40 dosare.
Cel mai puțin a fost de muncă, sub media națională, la Parchetul  de pe lângă Curtea de Apel Cluj – 32 dosare (!!!), pe aproape mai aflându-se Târgu-Mureș – 49,54 dosare și București – 56,34 dosare…

Media națională a dosarelor soluționate de procuror a fost de 48,49.
Peste media națională se află Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – 114,62 dosare, Bacău – 95,40 dosare și Pitești – 62 dosare, în vreme ce sub media națională se clasează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj – 27,13 dosare, București – 29,44 dosare și Târgu-Mureș – 36,69 dosare.

Media națională a dosarelor de soluționat pe procuror, la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale, a fost 148,98, iar la dosare soluționate a fost de 66,86 pe cap de procuror.

La nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii, media națională a dosarelor de soluționat pe procuror a fost de 1.499,94, în timp ce la dosare soluționate a ajuns la 516,24 dosare pe cap de procuror.

Media inculpaților persoane fizice trimiși în judecată la 100.000 locuitori a fost de 297, mai mare față de 252 în anul 2014.
Parchetele din circumscripția Curții de Apel Timișoara a trimis în judecată 265 de inculpați persoane fizice, sub media pe țară, dar totuși mai mulți față de București, Iași sau Ploiești.

De-a lungul anului 2015, parchetele au avut spre soluționare 1.832.463 cauze, în aceeași perioadă fiind soluționate 644.391 cauze, din care 42.749 prin trimitere în judecată și 601.642 prin soluții de netrimitere în judecată.

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Citește și :