Cel mai bine înarmat avion de luptă din toate timpurile, AC-130J Ghostrider, va intra în curând în dotarea US Air Force-VIDEO

457

Ghostrider, cel mai nou membru al familiei Lockheed AC-130, va fi înarmat cu tunuri de 30 şi 105 mm, care au fost deja testate cu succes, lansatoare de rachete AGM-176A Griffin, rachete Hellfire şi bombe GBU-39 de diametru mic, dar şi cu noile arme laser dezvoltate de americani, arată Defense News

Avionul va deveni complet operaţional la finalul lui 2017, după ce va trece toate testele, urmând să intre cât mai curând şi în dotarea standard a aviaţiei americane.

Chiar daca mult mai cunoscutele avioane F-35 şi A-10 au ţinut mereu prima pagină a ziarelor, avioanele AC-130 au dus greul luptelor în ultimul deceniu şi jumătate, iar Ghostrider face parte din această familie.

Avioanele AC-130 au început să fie folosite în teatrele de operaţiuni încă din perioada războiului din Vietnam, iar cele 47 de aparate create până acum şi-au făcut datoria cu vârf şi îndesat, în special în Irak şi Afganistan, dar şi în raidurile împotriva teroriştilor din Statul Islamic.

La începutul lunii trecute, noul AC-130J Ghostrider a efectuat un zbor de test, având ca misiune reperarea şi distrugerea unui tanc din poligonul Bazei Aeriene Eglin, obiectiv dus la bun sfârşit cu succes.

Puterea sa de foc impresionantă îl transformă într-o „armă decisivă în materie de atac aerian”, remarca Lt. Gen. Bradley Heithold, fostul şef al Comandamentului Operaţiunilor Speciale din cadrul US Air Force.

Înarmat cu 10 tunuri de 30 mm, obuzierul de 105 mm, 10 rachete Griffin de înaltă precizie, rachete Hellfire şi bombe GBU-39, avionul pare perfect capabil să declanşeze iadul pe pământ.

Iar inginerii Lockheed Martin, firma care construieşte avioanele AC-130, nu au ignorant dorinţa generalului Heithold, care a solicitat ca aeronava să fie dotată şi cu arme laser de ultimă generaţie, pentru doborârea rapidă a avioanelor inamice şi a altor ţinte.

independent.md

LĂSAȚI UN MESAJ