15.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Cei mai mulți tineri din Timiș care ajung să sune la Ambulanță au o singură problemă gravă

Medicii din Timiș, care lucrează pe mașinile de ambulanță, au ajuns să fie tot mai șocați de pacienții la care ajung. O mare parte din persoanele cărora le acordă primul ajutor în caz de infarct sunt tineri, de 25 până în 30 ani, fapt deosebit de îngrijorător.

„Anul acesta avem tineri de 25 – 30 de ani care au făcut infarct. E adevărat că în unele cazuri era vorba despre malformații, dar altele sunt datorate și modului trepidant de viață, de la stres, toxice, alimentație, toate sunt de vină”, spune dr. Leonida Iancu, șeful Serviciului de Ambulanță Timiș.

Medicii de la Ambulanță sunt nevoiți să intervină în 24 de ore de peste 300 de ori, în tot județul Timiș la cazuri foarte diferite.

La orice vârstă infarctul apare în urmă întreruperii fluxului de sânge în artere și de obicei apare la persoanele peste 40 de ani, însă aceasta nu este o regulă generală, medicii din Timiș au parte de pacienți tot mai tineri. Boală coronariană la tineri reprezintă o problema majoră atât pentru pacient, cât şi pentru medic, din cauza efectelor devastatoare ale bolii asupra modului de viaţă al tinerilor, care sunt mult mai activi decât vârstnicii. Pot duce la infarct: stresul, fumatul, istoricul familial, poluarea, etc.

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Modificare importantă privind cardul național de sănătate

Pentru a veni în sprijinul asiguraților și a-i scuti de drumuri suplimentare la casa de asigurări, începând cu data de 26 martie s-a modificat...

Citește și :