6.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Cei mai incoruptibili polițiști din România sunt în comuna Garoafa!…

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Directiei Generale Anticoruptie (DG.A.) — Serviciul Judetean Anticoruptie (S.J.A.) Vrancea au prins în flagrant, marți, 3 mai a.c., un bărbat de 43 de ani, din comuna Movileni, jud. Galați, după ce a încercat să mituiască un polițist cu suma de 500 lei.

În fapt, în aceeași zi, agentul de poliție G.E.M., din cadrul Postului de Poliție Garoafa a sesizat D.G.A. — S.J.A. Vrancea cu privire la faptul că, în timp ce întocmea actele de constatare a infracțiunilor de conducere fără permis și încredințare a unui autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, săvârșite de C.I.M. și J.M.G., la sediul postului de poliție s-a prezentat J.M. care i-a promis agentului de poliție foloase materiale, pentru ca acesta să abandoneze demersurile legale și să nu le întocmească celor doi tineri dosar penal.
Agentul de poliție a refuzat propunerea și a formulat denunț care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, J.M. fiind prins în flagrant în momentul în care, după finalizarea audierilor, a pătruns în sediul postului de poliție și i-a remis denunțătorului suma de 500 lei în scopul menționat.
În cauză a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, suspectul fiind cercetat în stare de libertate.

La Postul de Poliție Garoafa este pentru a opta oară în ultimii trei ani când lucrătorii de poliție sesizează fapte de corupție.
Astfel, în anul 2014, au fost înregistrate patru denunțuri din partea polițiștilor, precum și alte 3 în 2015.
Denunțurile au fost efectuate atât de șeful de post, cât și de lucrătorii din subordine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :