6.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Cea mai mare biserică din lume s-a construit în 120 de ani, cât au domnit 20 de papi FOTO

Bazilica Sfântul Petru din Roma, în italiană Basilica di San Pietro, se găsește în Cetatea Vaticanului, înăuntrul statului pontifical, în monumentala Piazza San Pietro.
Edificiul, lung de 186 metri, cu o înălțime a cupolei de 119 metri și cu o suprafață totală de peste 15.000 mp, este cea mai mare biserică din lume, spune Wikipedia.

Basilica_di_San_Pietro_1450Legenda spune că, după ce a predicat aproximativ 30 de ani prin zona Palestinei, Petru a plecat la Roma, în anul 64.
Conform tradiției, Petru ar fi fost îngropat într-un cimitir din apropierea circului, mormântul său fiind marcat de o stâncă roșie.
Primii creștini au construit aici un mic altar unde veneau să se roage.
Timp de aproape trei secole, mormântul sfântului a atras numeroși pelerini veniți din întreg Imperiul Roman și nu numai.
După Edictul de la Milano din anul 313, care a pus capăt persecuțiilor creștinilor din imperiu, împăratul Constantin cel Mare a ordonat construirea unei biserici pe locul altarului, spune Wikipedia.
Construcția a avut loc între anii 318-329, fiind una dintre cele mai vechi biserici din lume.
Edificiul era de formă bazilicală în plan de cruce latină cu un naos lung și două abside.
Lungimea sa era una impresionantă pentru acele vremuri, aproximativ 110 metri.
Se spune că la construcția sa au fost aduse coloane și materiale de pe Muntele Templului din Ierusalim.

Michelangelo_Pieta_ret_wÎn secolul al XV-lea, bazilica era în ruină din cauza incendiilor accidentale și a cutremurelor, fiind neglijată de papalitatea ce își mutase pentru o scurtă perioadă de timp sediul la Avignon.
După reinstalarea lor înapoi la Roma, Papa Nicolae al V-lea (1447-1455) a fost primul papă care s-a preocupat de restaurarea locașului.
El a ordonat demolarea Colosseumului și folosirea materialului său pentru repararea bisericii.
Până la moartea sa din anul 1455 au fost extrase aproximativ 2.522 de care cu material.
În anul 1506, Papa Iulius al II-lea (1503-1513) a luat decizia de a dărâma vechea bazilică și să construiască în locul ei un nou edificiu monumental.
Cei mai buni arhitecți, pictori și sculptori ai Renașterii, printre care Michelangelo sau Bernini au participat la construcția uriașei biserici.
Lucrările au durat 120 de ani, perioadă în care au domnit aproximativ 20 de papi.
În anul 1626, bazilica a fost finalizată și sfințită de către Papa Urban al VIII-lea.
A rezultat cel mai mare locaș al creștinătății, conținând sute de opere de artă de o valoare inestimabilă, mai spune Wikipedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO,...

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Citește și :