Ce se întâmplă cu proiectul prin care timișorenii puteau beneficia de reduceri la parcare. Decizia aleșilor locali

58

Timişorenii care ar fi putut beneficia de reduceri la abonamentele pentru parcare își pot lua adio de la această idee. Aleşii au respins proiectul de hotărâre care prevedea această facilitate.

Cetățenii domiciliați în Timișoara şi care au maşinile înmatriculate în județul Timiș nu vor beneficia de reducere la achiziția abonamentelor de parcare cu 20%, aşa cum dorea primarul Nicoale Robu. Asta pentru că, mai mulţi aleşi locali, nu au votat proiectul. Mai exact, 13 consilieri au votat pentru proiect, în timp ce alți 9 s-au abţinut. Astfel, cvorumul nu a fost îndeplinit.

Cei care nu au votat proiectul de hotărâre au fost social democraţii. Aceştia au menţionat că nu sunt împotriva oferirii reducerii, dar au considerat că proiectul este discriminatoriu. Consilierul Local Dan Idolu a fost cel care a anunţat că se abţine de la vot şi le-a cerut colegilor din PSD să facă același lucru. Idolu spune că reducerea este discriminatorie pentru cei care muncesc în oraş, dar locuiesc în comunele periurbane, pentru că şi ei folosesc zilnic parcările din Timişoara. El a propus, în schimb, să se organizeze o dezbatere publică pe marginea acestui subiect.

„Cred că e o discriminare vizavi de cetăţenii care locuiesc în zona periurbană care aduc mulţi bani la bugetul acestui oraş, prin munca lor, şi cred că nu este corect să fie dezavantajaţi că locuiesc în comunele care fac parte din polul de creştere al Timişoarei. Eu am maşina înregistrată în Timişoara, plătesc taxele la Timişoara, dar stau în Dumbrăviţa”, a spus Idolu.

Primarul Nicolae Robu i-a răspuns: „Nu putem să oferim beneficii locuitorilor din afara Timişoarei. Deocamdată nu putem da subvenţie nici pe mijloacele de transport în comun, nici în ceea ce priveşte parcările, pentru că ei nu sunt cetăţeni cu acte ai Timişoarei”, a spus Robu.

Edilul şef al urbei nu se lasă însă, acesta declarând că va introduce din nou proiectul pe următoarea ordine de zi. Asta deși regulamentul spune că un proiect, odată respins, nu mai poate intra în plenul Consiliului Local decât peste şase luni, asta dacă nu suferă modificări.

Toate persoanele domiciliate în Timișoara vor beneficia de această facilitate! Ce anunță Primăria

LĂSAȚI UN MESAJ