10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Ce se întâmplă acum la Primăria Reșița după incidentul de zilele trecute

Procurorii au deschis dosar penal pentru bătaia din Primăria Reşiţa. Aceştia efectuează cercetări pentru purtare abuzivă cu privire la un incident petrecut în instituția publică.

Omul de afaceri Cornel Ciontu a depus o plângere penală împotriva primarului Ioan Popa şi susţine că a fost agresat de către acesta chiar într-unul dintre birourile din clădirea primăriei Reşiţa. Edilul, în schimb, respinge orice violenţă asupra lui Ciontu şi spune că, cel mai degrabă, sunt exagerări ale patronului Avolo şi Europe C&C după ce acesta ar fi aflat că Primăria intenţionează rezilierea tuturor contractelor, relatează Expres de Banat.

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a fost înregistrat dosarul penal cu nr.2144/P/2016, în vederea efectuării de cercetări privind săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. şi ped. de art.296 alin.1 şi 2 Cod penal. Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa din data de 31.08.2016 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la fapta sesizată. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii judiciare”, ne-a comunicat procurorul Maria Izdrugă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa.

La rândul său, primarul Ioan Popa a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că este dispus să pună la dispoziţia mass-media imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a dovedi că nu l-a agresat pe omul de afaceri. Rămâne de văzut cum va evolua ancheta şi dacă imaginile de pe camerele de supraveghere vor reuşi să lămurească diferenţele de declaraţii dintre cei doi. Un martor ocular declara pentru Express de Banat că „a ieșit pe hol devastat, cu cămașa ruptă, plin de sânge, cu alunițele de pe gât rupte, cu urme de violență! A dat în el cu pumnii și picioarele. Băiatul căzuse pe jos! I-au sărit ochelarii, i-au și rămas pe jos, în primărie. Noroc că s-a băgat un consilier sau ce era când băiatul era căzut pe jos. L-a tras pe primar, că altfel putea fi mai rău. La urmă i-a aruncat niște șervețele să se șteargă și a plecat din Primărie!”.

 

Sursa: expressdebanat.ro

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui ROman Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Meci greu în etapa intermediară pentru Banat Girls

Alexandria Banat Girls Comloșu Mare începe a doua jumătate a play-out-ului cu o partidă pe teren propriu în fața echipei din...

Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO,...

Citește și :