Ce pățește pielea noastră din cauza telefonului mobil

177

Poate ai observat după ce ai stat mai mult cu telefonul la ureche pielea cutându-se prea tare și formând o dungă roșie, adâncă. Este unul dintre efectele pe care le are telefonul mobil asupra tenului nostru, dacă abuzăm de el.

Riduri, coșuri, conjunctivită, telefonul mobil ne poate face mult rău dacă îl folosim în exces.

”Atunci când suntem obosiți, avem tendința de a micșora ochii, lucru care face ca și pielea din jurul lor să se întindă în exces. Acesta este drumul sigur către o piele plină de riduri pentru că, printr-o mișcare repetitivă, îți sporești șansele de a-ți cuta epiderma”, susține mily Stoler, specialist în dermatologie și problemele ale ochilor, din New York.

Conjunctivită

La fel se întâmplă și cu ochii, care se pot irita foarte repede. Privind prea mult dispozitivul, ochii se pot usca, apare senzația de mâncărime, iar noi avem tendința să ducem mâinile pentru a-i masa și a face disconfortul să dispară. Pe lângă ochi iritați și riduri, putem face și conjunctivită sau alte infecții oculare, pentru că este poisibil să face acest gest fără să ne fi spălat pe mâini.

Riduri ale gâtului

Pielea gâtului are și ea de suferit din cauza faptului că stăm prea mult cu capul în jos. Este aceeași mișcare repetitivă care duce la formarea ridurilor la nivelul gâtului. ”După mai multe cercetări am observat că ridurile de pe gât sunt tot mai prezente la persoane din ce în ce mai tinere”, arată Stoler.

Tehnologia ne poate face viața mai ușoară, pe de o parte, dar ne poate dăuna, pe de altă parte. Dermatita de contact este una dintre problemele pe care le pot cauza telefoanele mobile.

”Acele umflături mici și rozalii pe care le facem după ce vorbim foarte mult la telefon poartă numele de dermatită de contact și este o afecțiune pe care utilizatorii acestor tehnologii o fac adesea. Bărbații nu pățesc prea des asta, pentru că sunt protejați de bărbi. Dar femeile sun tși mai expuse pentru că, cele mai multe dintre ele poartă machiaj”, explică dermatologul Will Kirby.

Riduri ale feței

Pielea, ca orice alt organ, are nevoie de odihnă, pentru a se reface. ”Dacă stăm tot timpul pe telefon sau tabletă riscăm să nu mai avem un somn odihnitor. Tipul de lumină emanată de ecranul telefonului împiedică producerea melatoninei în organism, acea substanță responsabilă de reglarea ritmului circadian”, explică dermatologul impactul pe care îl are telefonul asupra pielii noastre.

Sursa: unica.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ