Ce le transmite Primăria Timișoara șoferilor nemulțumiți de semafoare

1232

Sistemul integrat de control și management al traficului este un sistem complex format din 3 subsisteme: subsistemul de control al traficului, subsistemul de monitorizare  a traficului și subsistemul de detectare a trecerii pe roșu, respectiv măsurarea vitezelor în anumite secțiuni ale rețelei. Acest lucru implică cerința ca montarea componentelor sistemului integrat să fie realizată simultan, transmit reprezentanții municipalității.

Procesul de implementare a sistemului comportă 5 faze: montarea echipamentelor la Centrul de Comandă și Control; montarea instalațiilor în teren; configurarea sistemului pentru funcționalitățile pentru care a fost prevăzut; testarea funcționării componentelor; punerea în funcțiune a sistemului.

La ora actuală, sistemul se află în faza reglărilor pentru funcționarea în modul de lucru local coordonat (comunicarea între controlerele locale). În această fază se realizează setările necesare pentru sincronizarea automatelor de dirijare a traficului nou instalate cu cele deja existente (care funcționează deocamdată în modul de lucru cu timp fix), pe tronsoanele:

de la intersecția B-dul Take Ionescu – Str. Aurel Popovici până la intersecția B-dul Simion Bărnuțiu – Str. Renașterii;

de la intersecția B-dul Revoluției din 1989 – B-dul I.C. Brătianu până la intersecția B-dul 3 August 1919 – Str. Episcop Lonovici.

De asemenea, în faza testelor finale, se află și intersecțiile de pe B-dul 16 Decembrie 1989, Str. Joszef Preyer și B-dul Regele Carol.

Aceste teste sunt necesare pentru asigurarea funcționării corecte a instalațiilor de semaforizare, atât nou implementate cât și existente, independent de Centrul de Comandă și Control, pe baza informațiilor obținute de la detectoarele locale de trafic și de la butoanele pietonale (pregătirea pentru controlul complet adaptiv). În același timp, în această perioadă se obțin și date actualizate privind volumele de trafic, date necesare în faza următoare, cea de integrare a axelor rutiere principale și a intersecțiilor izolate în sistemul unic de management al traficului.

Rugăm conducătorii auto să acorde înțelegere privind situația de moment, respectiv fazele de configurare și testare (obligatorii în orice implementare de sistem de control adaptiv al traficului) urmând ca la finalul implementării, sistemul să lucreze conform funcționalităților prevăzute: coridoare coordonate pe direcțiile E-V și N-S (undă verde), culoar pentru vehicule de transport marfă, prioritizarea vehiculelor de transport public și a vehiculelor pentru urgențe, prevenirea și eliminarea congestiilor, etc., rezultând performanțe și beneficii pentru utilizatorii rețelei de transport (în mod direct: reducerea timpilor de deplasare, reducerea numărului de opriri, reducerea întârzierilor la intersecții, creșterea vitezei medii de deplasare și în mod indirect: reducerea consumului de combustibil și implicit a noxelor emise), au transmis cei de la Direcția Tehnică a Primăriei Timișoara.

1 COMENTARIU

  1. O tiganie e cu semafoarele ….Mai bine ziceri ca nu ati stiut cum sa faceti bani altfel ….Mai bine spuneati doar camere de filmat si un semafor de culoare galbenă care functiona tot timpu pe intermitent

LĂSAȚI UN MESAJ