Ce cred timişorenii despre transportul în comun şi noile promisiuni ale primarului Robu

253

Rezultatele sondajului creat de primarul Timişoarei pe Facebook, în care acesta a vrut să afle părerea călătorilor despre sistemul public de transport în comun, au fost făcute publice.

Potrivit acestora, cei mai mulți respondenți sunt de părere că RATT stă… prost!

Conform postării de marţi a primarului, pe reţeaua de socializare, cei mai mulţi timişoreni au o părere proastă (36%) despre sistem, dar şi despre graficele de circulaţie şi de condiţiile din mijloacele de transport în comun, fie ele tramvaie, autobuze sau troleibuze.

„Așa cum era de așteptat, percepția nu este una care să ne mulțumească, noi înșine exprimându-ne în repetate rânduri nemulțumirile. În 2018 vom avea și schimbări organizatorice importante. Una peste alta, anul 2018 va fi anul unui salt important în calitatea serviciilor de transport public ale Timişoarei! Promit!”, scrie Nicolae Robu pe Facebook.

Un procent mare îl au şi cei care au o părere foarte proastă despre transportul în comun – 35,8%. Puţin peste 23% dintre respondenţi au o părere bună despre sistemul RATT şi numai 5 procente au o părere foarte bună despre el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.