10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Ce a putut să arunce la gunoi un funcționar din vestul țării!

O pățanie mai puțin obișnuită din Vestul țării! Un vas metalic din bronz care provine din perioada greco-romană a fost recuperat de poliţişti în comuna Orăştioara de Sus, la poalele Munţilor Orăştiei, după ce obiectul cu valoare de patrimoniu fusese aruncat de un funcţionar al primăriei locale la gunoi, potrivit Radio Timișoara.

Vasul, folosit de către strămoșii daci, a fost găsit de un bărbat din comuna Orăştioara de Sus care efectua lucrări de defrişare în zona drumului de acces către cetatea dacică de la Costeşti. Obiectul se afla ascuns sub un pod metalic şi era împachetat într-o pungă de plastic.

„Bărbatul a predat obiectul în cauză unui reprezentant al Primăriei comunei Orăștioara de Sus, care, la rândul său, nu a întreprins demersuri legale în astfel de situaţii, ci a aruncat vasul în zona de salubritate a localității Costești”, a declarat pentru Radio Timișoara purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Ulterior, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale – Compartimentul Patrimoniu Cultural Naţional au aflat despre cele întâmplate şi s-au deplasat în comuna Orăştioara de Sus, unde au reuşit să recupereze vasul din bronz.

Foto: Agerpres

1 COMENTARIU

  1. Va rog sa comunicati numele politistilor care si-au dat seama de importanta vasului de bronz si l-au predat. Sa intrebati sotiile d-nealor. daca sint fericite.
    olteanu danut de la comanesti bc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Meci greu în etapa intermediară pentru Banat Girls

Alexandria Banat Girls Comloșu Mare începe a doua jumătate a play-out-ului cu o partidă pe teren propriu în fața echipei din...

Citește și :