Ce-a ajuns ,,perla” turismului din Banat!

163

O problemă care pare fără sfârşit în oraşul Băile Herculane este prezenţa câinilor comunitari pe străzile din staţiune care, cu toate campaniile de strângere desfăşurate, par să se înmulţească foarte repede!

„Una dintre problemele cu care ne confruntăm este numărul mare al câinilor vagabonzi care sunt aduşi cu mijloace de transport din localităţile limitrofe şi debarcaţi pe drumul forestier şi de acolo vin în oraş. Aceştia se pot vedea cu ochiul liber că sunt din altă parte, sunt buimăciţi, nu ştiu încotro să o ia şi, fiind oraşul mic, putem observa care sunt noi şi care sunt de mai mult timp la noi în staţiune”, a declarat Cristian Miclău – primarul oraşului Băile Herculane.

Dealtfel, chiar în ultimele zile se semnalează prezența unor noi câini vagabonzi pe străzile din staţiune, atât în zona Parcului Vicol, cât şi în zona Blocurilor.

„Împreună cu Poliţia Băile Herculane vom organiza acţiuni de pază şi de verificare a maşinilor care vin pe raza oraşului Băile Herculane, în special a dubiţelor – unde poate intra un număr mai mare de câini, dar şi maşinile mici vor fi oprite în trafic şi verificate!”, a mai precizat edilul-şef al urbei de pe Valea Cernei.

Sursa: Radio Reşiţa

LĂSAȚI UN MESAJ