11.2 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Casa de Sănătate Timiş, mesaj pentru furnizorii de servicii medicale: nu mai puneţi pacienţii pe drumuri. Cum poate fi dovedită calitatea de asigurat

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş le bate, din nou, obrazul furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, care pun pacienţii pe drumuri fără niciun rost, prin solicitarea calităţii de asigurat eliberată de CJAS.

Reprezentanţii instituţiei amintesc spitalelor, laboratoarelor şi farmaciilor din judeţul Timiş că, potrivit legii, toate persoanele care au card de sănătate înseamnă că sunt şi asigurate. Prin urmare, nu este nevoie să pună bolnavii pe drumuri, mai ales că unii pacienţi sunt din alte judeţe.

Furnizorii pot verifica dacă o persoană este asigurată pe site-ul instituţiei. Doar în situaţia în care pacientul apare ca neasigurat în programul SIUI, se solicită adeverinţa privind calitatea de asigurat, care se eliberează de casa de sănătate.

În ceea ce-i priveşte pe asiguraţii care nu au card tipărit, aceştia beneficiază de servicii medicale ca până acum, prin verificare în sistemul informatic fără să mai fie trimişi la CJAS pentru adeverinţa de asigurat.

Alte subiecte :

Campusul pentru învățământ dual face un pas înainte

Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare - faza SF pentru realizarea investiției „Campusul regional integrat pentru învățământ dual Vest Timișoara”....

Ghid practic pentru alegerea salopetelor de bebeluși potrivite

O salopetă pentru bebeluși călduroasă și rezistentă la intemperii este o necesitate pentru a-ți menține copilul cald și uscat în lunile de primăvară, toamnă...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :