Casa de Cultură a Studenților din Timișoara va fi EVACUATĂ: ministerul refuză să mai plătească chiria uriașă pentru închirierea clădirii

612

Casa de Cultură a Studenților din Timișoara are mari șanse să rămână pe drumuri, de la 1 iulie. Clădirea în care își desfășoară activitatea de aproximativ 60 de ani a fost retrocedată în anul 2005, iar de atunci și până în anul 2015, Ministerul Tineretului și Sportului a fost nevoit să plătească o chirie lunară uriașă, de aproximativ 18.000 lei lunar.

Însă, de anul trecut, ministerul a anunțat că refuză să mai plătească o chirie atât de mare. Vlad Gârboni, directorul instituției, spune că a reușit să convingă Episcopia Romano-Catolică, deținătoarea imobilului, să fie de acord cu semnarea unui contract de comodat, care a expirat la data de 1 iunie 2016. Astfel, în cazul în care nu se găsește o soluție, Casa de Cultură a Studenților din Timișoara trebuie să evacueze imobilul până la sfârșitul acestei luni.

La mijlocul săptămânii viitoare, un reprezentant al ministerului se va întâlni la Timișoara cu cei de la Episcopia Romano-Catolică, în speranța că se va găsi o soluție. În cazul în care nu ajunge la niciun rezultat și Casa de Cultură a Studenților va fi evacuată, voluntarii din cadrul instituției vor să organizeze diferite acțiuni de protest.

În acest moment, Primăria Timișoara încearcă să găsească un imobil în care instituția să-și desfășoare activitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.