Casa Arhiducelui, cu fantoma ce a greşit adresa

1393

Drumețul ce ia la pas bulevardele mai vechi ale orașului  nu va regreta deloc incursiunea sa. Dacă își dublează efortul fizic și cu un bagaj de cunoștințe istorice ar putea afla multe povestiri pline de izul epocilor apuse.

Bulevardul 3 August 1919, ce face legătura între podul Decebal  și Piața Traian, a fost principala legatura între Cetate și cartierul Fabric. După amplele lucrări de consolidare și refacere a vechii cetăți cucerite de la otomani, în jurul fortificațiilor centrale a fost lăsată intenționat o zona liberă de unul sau chiar doi kilometri pentru nevoile militare. Era așa numita esplanadă a cetății, un câmp lat de minim 948 m, după standardele militare, pe care erau interzise construcțiile. Această distanță a fost determinată de bătaia pieselor de artilerie din prima jumătate a sec. al XVIII-lea.

Construirea cartierelor actuale Fabric și Iosefin a fost aprobată în 1744. Între aceste cartiere și esplanadă erau diverse brațe de apă și bălți. Cartierul Fabric a devenit motorul economic al întregii regiuni. După cum arată și numele, aici e leagănul industriei bănățene. Construit pe ruinele fostei așezări Palanca Mare, se va extinde accelerat cuprinzând tot restul oraşului de atunci. Încă de la mijlocul sec. al XVIII-lea „bătaia” artileriei s-a extins, dar cartierele deja construite nu au mai fost demolate. Pentru că bătaia tunurilor s-a extins în continuare, în 1868 lățimea esplanadei a fost redusa la 569 m.  Dar în timp această centură virană din jurul centrului a tot scăzut. Astfel au început să apară imobilele din perimetrul dintre actuala piață C. Micloși și Piața Traian.

casa-arhiduceluiUna din cele mai interesante clădiri, prin poveștile ce se leagă de ea, este palatul Kuncz. Se află la numărul 11 al actualului bulevard. Fiind unul dintre primele imobile  din zonă, a fost construit imediat după 1868 (sau chiar în acel an) de către antreprenorul Josef Kuncz. El se ocupa cu negoțul și fabricarea cărămizilor și probabil și cu construcțiile. Și astfel ajunge unul din cei mai înstăriți burghezi ai locului. Palatul a fost o senzație a epocii prin stilul eclectic și cu elemente de neoclasic. Pentru prima dată în Fabric s-au înalțat două etaje la o clădire. A stârnit chiar necazuri celorlalți proprietari din cartier, care se temeau că, dacă se vor construi și alte „case înalte” valoarea propriilor case, majoritatea numai cu parter, va scădea simțitor.

Dar cum devine cladirea lui Kuncz cunoscută drept casa arhiducelui? Arhiducele Johann Salvator Nepomuk de Austria (în italiană Giovanni Salvatore) a venit pe lume la data de 25 noiembrie 1852 ca membru al Casei imperiale austriece. A fost Arhiduce și Prinț de Austria, Prinț al Ungariei, Boemiei și Toscanei. Micuțul  Johann  s-a născut în istoricul palat Pitti de la Florența ca fiul cel mic al lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana și a celei de-a doua soții, prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii. A fost botezat în basilica cunoscută ca  Battistero di San Giovanni, cu numele Giovanni Nepomuceno Maria Annunziata Giuseppe Giovanni Batista Ferdinando Baldassare Luigi Gonzaga Pietro Alessandrino Zanobi Antonino. Așa se distingeau cei cu sânge albastru, dacă nu prin fapte deosebite, măcar cu nume cât mai lung. Și pentru că nu puteai striga un copil cu atâtea nume, a fost cunoscut de familie și de apropiați cu numele cât se poate de simplu de Gianni.

Tânărul Gianni se distinge de mic prin înclinațiile sale artistice, dar nu se cade pentru un nepot de împărat să se ocupe de treburi frivole. Așa că a trebuit să urmeze studii și cariera militară, la fel ca înaintașii săi. Și-a făcut meseria de ofițer de artilerie în armata austriacă urcând pe rând în ierarhie până la gradul de colonel.

casa-arhiducelui-4Dar încurcăturile nu-l vor ocoli pe tânărul cadet. La doar 16 ani este vrăjit de o foarte tânără, și se pare talentată, balerină a Operei de la curtea din Viena (Hofoper). Ludmilla Hildegard Stubel (Milli) l-a cunoscut pe Gianni la o serată mondenă.  Iar de aici soarta îi va lega pentru totdeauna.

Tânărul vlăstar imperial era o fire boemă cu vederi foarte liberale. Voia să schimbe lumea, să facă totul altfel ca până atunci. Prietenia apropiată de vărul său Kron-Prinz-ul Rudolf, moștenitorul coroanei, cu care împărtășea ideile mai puțin potrivite unor tineri de la curte, l-au făcut repede un fel de oaie neagră. Mult prea sobrul împarat Franz Josef nu-și  putea imagina o mezalianță în familia de Habsburg. O nuntă cu o fată din popor ar fi fost peste puterea sa de înțelegere.

În 1873 este detașat la garnizoana Timișoara, ce părea destul de îndepărtată de Curte și de iubita sa. Așa ajunge să cumpere casa lui Josef Kuncz și să o transforme într-o reședință destul de onorabilă pentru un tânăr maior de viță imperială. În acea epocă era una din cele mai impozante clădiri. Cu etajele sale, domina perspectiva din jur ca un turn. Abia mai târziu încep să se construiască un șir de palate pe ambele parți ale străzii Andrassi, cum se numea pe atunci.

Arhiducele artilerist, devenit cetățean timișorean, se distinge pe câmpul de luptă conducând o divizie în bătăliile cu trupele otomane pentru anexarea Bosniei-Herțegovina din 1878. Dar nu-și uită nici pasiunile artistice și compune piese muzicale sub pseudonimul de Johann Traunwart, pentru a putea fi distribuită iubita sa în diverse roluri. Se consemneză faptul că însuși  Johann Strauss ar fi dirijat unele din valsurile compuse de Gianni.

Aventurile ofițerului timișorean nu se opresc aici nici pe departe. După războiul ruso-turc din anii 1877-1878, în urma căruia și Principatele Unite, devenite ulterior România, își câștigă independența de stat, se schimbă lucrurile în toată zona Balcanilor. Lui Gianni de la Timișoara i se propune tronul Bulgariei sub protectoratul Imperiului Otoman, urmând să devină principe. Dar jocurile istoriei au dat câștig de cauză lui Alexandru de Battenberg, ce va deveni în 1879 prinț (kneaz) de Bulgaria.

Din perioada bănățeană a lui Johann Salvator este cunoscut și faptul că pentru o destul de scurtă perioadă devine proprietarul unei moșii și a conacului de la Hodoni. Poate că în sinea lui voia să rămână definitiv pe aceste meleaguri.

Dar nu a fost să fie așa. Sinuciderea vărului său, arhiducele Rudolf, în împrejurări nici azi pe deplin elucidate, îl vor marca profund. Demisioneză din armată, renunță la onorurile militare și monarhice, renunță la viața plină de servituți princiare. Pleacă din Banat și după peste douăzeci de ani se căsătorește cu iubita lui din tinerețe, balerina Milli, probabil la Londra, devenind oameni simpli dar fericiți.

casa-arhiducelui-2Cu numele banal de burghez Johann (John) Orth ajunge la Hamburg, unde învață meseria de marinar. După obținerea diplomei de căpitan de vas își începe, a câta oară (?) o nouă viață.

Cu vaporul cu aburi pe care l-a achiziționat, Santa Margareta, pleacă într-un voiaj de nuntă să înconjoare lumea. De aici povestea se pierde în necunoscut. Au fost multe supoziții. Ultimele știri despre perechea de îndrăgostiti se cunosc din America de Sud. Vasul „Santa Margareta” a fost văzut plecând din  Montevideo, din Uruguay, în februarie 1890.  Destinația ar fi trebuit să fie Valparaiso, în Chile. Dar nu a mai ajuns niciodată.

S-a presupus că vasul lor s-ar fi scufundat într-o furtună pe la Țara de Foc , în adâncurile oceanului. Au existat şi zvonuri că ar fi supravieţuit şi s-ar fi retras undeva în pampasul din sudul continentului, sau prin vreo mică localitate din Chile. Poate că au trăit până la adânci bătrâneți ca în basme. Abia în 1911 un tribunal austriac l-a declarat oficial mort pe arhiduce, de pe urma căruia a rămas o avere de invidiat.

Palatul în care a locuit la Timişoara şi în care a trăit câţiva ani din zbuciumata sa poveste de iubire şi-a păstrat numele de Casa Arhiducelui, sub care este cunoscută până astăzi. Din păcate, prin multe reparații care de care mai prost făcute, imobilul nu are nimic din strălucirea lui veche. Acum este o casă împărțită în mai multe apartamente de locuit ce tare ar trebui luată în seamă de experți.

casa-arhiducelui-12Un bătrân domn, fost locatar dintr-o casă din vecini povestește că uneori, dar rar de tot, apare câte o închipuire „ca un abur” ce mai vizitează fostul palat. Cu toate că susține că nu crede în basme cu strigoi „că doar am fost inginer și nu vrăjitoare” dar ceva tot trebuie să fie. „Poate e fantoma prințului?” „Uite acolo sus se vede o bucată din vasul lui”. „Nu multă lume poate să-l vadă, suntem doar câțiva… E liniștit… nu face rău nimănui, doar se plimbă nopțile”.

Întradevăr, pe frontonul unei clădiri se vede o decorațiune în forma unei etrave de corabie. Dar o mică problema tot ar fi. Casa cu pricina a fost ridicată cu zece ani după ce s-a prăpădit arhiducele și este peste drum de cea istorică. Ce treabă ar avea fantoma princiară să bântuie în altă casă? Sau poate …?

LĂSAȚI UN MESAJ