3.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Caraş-Severin: dosare penale şi accidente pe bandă rulantă

Nereguli cu duiumul pe şoselele cărăşene: conducere sub influența alcoolului, fără permis, cu vehicule neînmatriculate! În ultimele 48 de ore au fost identificate nouă asemenea cazuri, anunţă IPJ Caraş-Severin. Poliţiştii cărăşeni s-au confruntat şi cu accidente, nu puţine!

Polițiștii din Reșița au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Spitalului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu poseda permis de conducere. Un caz identic pe DJ 586 A: polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ticvaniu Mare au oprit pentru control un autoturism care circula din direcția Dognecea-Secășeni. Şoferul maşinii nu poseda nici el acte pentru nicio categorie de vehicule. La Caransebeș a fost oprit pentru control, pe strada Țarinei, un autoturism condus de către un bărbat de 39 de ani. Maşina tracta o remorcă, care nu era înmatriculată în circulație, iar numărul aplicat pe aceasta nu este atribuit vreunui vehicul aflat în circulație.

Să trecem în revistă accidentele:

– în 26 ianuarie, în jurul orei 10,în Caransebeș, un bărbat de 33 de ani, care conducea o autoutilitară, a acroșat un pieton care circula pe spațiul aferent stației de autobuz. Pietonul a fost rănit ușor. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, însă pe numele acestuia se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
– în aceeaşi zi, în jurul orei 21,50, polițiștii municipiului Caransebeș au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DN 6: şoferul unei maşini, un bărbat de 37 de ani, din Mehedinți, nu a redus viteza la intrarea într-un sens giratoriu și s-a răsturnat. Conducătorul auto, dar soția și cele două fiice, aflate în maşină, au ajuns la spital.
– în 27 ianuarie, puţin după ora 11, accident rutier pe DN 6. De eveniment s-au ocupat polițiștii din Băile Herculane. Un șofer, în vârstă de 45 de ani, nu a redus viteza de deplasare într-o curbă la dreapta și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism care circulă regulamentar. Alături de bărbat, în autoturism se afla o altă persoană, pasageră pe locul din dreapta-față, care, în urma accidentului, a suferit răni ușoare.
– la ora 14, coliziune între trei autoturisme, pe bulevardul Republicii din Reşiţa. Un tânăr de 22 de ani nu a păstrat o distanță coresponzătoare față de autoturismul care circula în față, intrând în coliziune cu acesta. Din impact, acesta a dat în alt autoturism care a oprit pentru a acorda prioritate de trecere unor pietoni.
– la ora 16, la Reșița, accident rutier la intrarea într-o benzinărie. Un șofer, de 51 de ani, a virat stânga pentru a intra în benzinărie, însă nu a acordat prioritate de trecere unui biciclist care circulă din sens opus și a intrat în coliziune cu acesta. Biciclistul, rănit grav, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Pe numele șoferului s-a întocmit dosar penal vătămare corporală din culpă.
– puţin înainte de miezul nopţii, polițiștii din Caransebeș au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe raza localității Bucoșnița. Un tânăr, de 17 ani, conducea un moped şi, din cauza vitezei excesive, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă, a derapat și a căzut pe partea carosabilă. Mopedistul a ajuns la spital. Aparatul etilotest a arătat că avea 0,41 mg / alcool pur în aerul expirat. Mai mult, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tânărul este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis.

Alte subiecte :

Citește și :