Căpitanul lui Poli e numărul 1! Fenici, desemnat pentru a doua oară jucătorul anului în țară

132

SCM Politehnica Timișoara are cu ce să se mândrească la finalul acestui an: locul doi în campionat dar și titulatura de cel mai bun handbalist român din Liga Națională care merge către căpitanul studenților, Cristian Fenici.

Vești excelente pentru Politehnica Timișoara în penultima zi a anului. Căpitanul Cristian Fenici a fost desemnat cel mai bun handbalist român din campionat. Federația Română de Handbal a anunțat sâmbătă laureații anului 2017, iar Politehnica Timișoara se laudă cu un reprezentant în acest top. Căpitanul studenților a fost declarat cel mai bun handbalist român din Liga Națională, Cristian Fenici primind cele mai multe voturi dintre toți jucătorii din campionat pentru a doua oară. În anul 2015, Fenici a câștigat din nou distincția cuvenită celui mai bun jucător român din campionat.

Anunțurile FRH vin într-un moment în care Fenici participă cu naționala tricoloră la un puternic turneu de pregătire în Elveția alături de Rusia, Serbia și Elveția. Tricolorii au pierdut cu 25-18 primul joc, cel cu Rusia si vor infrunta Serbia.

Celelalte categorii ale premiilor FRH au fost câștigate de Cristina Neagu (CSM București) și Mihai Popescu (Saint Raphael) – cei mai buni handbaliști, Isabella Gulden (CSM Bucureşti) și Alexander Tioumențev (CSM Bucureşti) – cei mai buni stranieri din campionat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.