Capitala Culturală Europeană vrea să-și lărgească echipa cu TeaM 2021

272

Ce ar putea avea în comun două domenii aparent opuse ca lumea tehnologiilor și cea a creatorilor de produs artistic? Chiar dacă cele două laturi ale cunoașterii nu prea se întâlneau până cu puțini ani în urmă, acum lucrurile se schimbă cu mare repeziciune. Tocmai pentru a atenua unele asperități de limbaj comun a avut loc o extrem de interesantă întâlnire.

La sala multifuncțională a Consiliului Județean a avut loc manifestarea TeaM2021, eveniment care și-a propus să aducă împreună artiști, IT-iști, antreprenori, personaje angrenați în actul cultural dar și alți oameni dornici să își aducă aportul la pașii pe care Timișoara îi face către anul 2021.

Întâlnirea, deloc formală, a fost organizată de Banat IT, Smart City, Alergotura, Fundația Comunitară Timișoara și Asociația Timișoara Capitală Culturală 2021.

Nu a avut nimeni pretenția de a rezolva toate problemele de la prima vedere. De la nevoia unei platforme comune de lucru au pornit diverse idei. Acesta a și fost scopul, de a coagula gânduri. Întâlnirea a reprezentat un prim pas pentru platforma de lucru comună unde se vor întâlni proiectele și ideile din comunitate care pot ajuta la îmbogățirea culturii orașului.

Cu acest prilej, în cadrul evenimentului TeaM 2021, s-au discutat chestiuni legate de acest instrument de de lucru pe care vor apărea proiecte și propuneri de proiecte care au ca scop comun valorificarea ideilor tuturor celor ce vor să contribuie la dezvoltarea culturală a orașului.

Toti participanții au avut ocazia de a cunoaște o parte din echipa Asociației Timișoara-Capitală Culturală Europeană. Au fost prezentate mai multe despre proiectul TM2021 cu care Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Au făcut cunoștință unii cu alții persoane din comunitate cy timișoreni interesați să contribuie la dezvoltarea orașului.

Deja se întrevăd posibilități de a forma echipe de lucru și de a oferi sugestii pentru acțiuni concrete. Aceste grupuri vor fi baza unor echipe care vor propune trasee pentru toate proiectele ce se pot bucura de oportunitățile aduse de titlul pe care Timișoara l-a câștigat.

Oricine crede ca are idei sau vrea să activeze pentru scopul generos de a spune ceva Europei peste cinci ani este așteptat să se înscrie în #TeaM2021.

LĂSAȚI UN MESAJ