Capitală culturală europeană cu focare de infecție în buricul târgului! VIDEO

522

Focar de infecţie în plin centrul Timişoarei! Fosta Grădiniţă cu program prelungit nr. 14, de pe strada 16 Decebrie, a ajuns adăpost pentru o parte din oamenii străzii. În cea mai mare parte, clădirea este o ruină, nemaiexistând nici duşumele, nici plafon, nici ţigle. Ea a fost dezafectată în anii 2000 şi a fost arondată Colegiului Bănăţean.

„Anul acesta am pregătit un proiect de reabilitare-extindere pentru executarea unui bazin de înot, a unei săli de sport şi a unor facilităţi suplimentare pe locul grădiniţei. Valoarea proiectării este de 70 de mii de lei . Licitaţia va avea loc în următoarele săptămâni şi sperăm ca în cursul acestui an să avem gata proiectul, iar în 2018 să putem începe lucrările de construcţie a sălii”, a spus viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu.

Degeaba spunea Diaconu că igienizarea şi dezafectarea se fac periodic prin intervenţia poliţiei locale, fiindcă acolo să vede că niciodată nu a intervenit nimeni pentru curăţirea locului. Clădirea este în ruină și, ceea ce este mai grav, se află atât în apropierea unei şcoli cât şi a unei maternităţi. Dacă lucrările vor începe în 2018, în funcţie de complexitatea lucrărilor, construcţia ar putea dura maxim un an şi jumătate. Estimativ, lucrările ar putea costa undeva la 2,5 milioane de lei. Viceprimarul Dan Diaconu a promis că în următoarele săptămâni locul va fi dezafectat, curăţat şi igenizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.