Caniculă în Banat! Ce recomandă Ministerul Sănătății?

277

Perioada următoare se anunță a fi caniculară în Banat, expunerea la temperaturile ridicate riscând să afecteze populația, în special pe copii, pe bătrâni și pe cei suferinzi.

În această perioadă cu temperaturi foarte ridicate, pentru prevenirea incidentelor, Ministerul Sănătății recomandă populației să urmeze sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 și 18.

De asemenea, MS solicită serviciilor de ambulanță alertarea echipajelor și suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creștere.

În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 — 2 litri de lichide), fără a aștepta să apară senzația de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 — 20 de minute.

Medicii ne sfătuiesc să consumăm fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă.

Se recomandă să se consume alimente proaspete din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare în orele amiezii trebuie să folosim o ținută adecvată: pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise.

Evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinărit, etc) și aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități) oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.