Când ar trebui să ne mai fie și rușine?

239

Spirit aparținând culturii înalte, de sorginte clasică, Virgil Nemoianu, profesorul Universității Catolice din Washington, susținea, într-un răscolitor articol publicat în urmă cu mai mulți ani, că societatea românească va fi nevoită, mai devreme sau mai târziu, să facă o alegere inevitabilă.

Și anume, pe aceea de a accepta saltul de la ,,cultura rușinii” la ,,cultura vinovăției”.

Cu alte cuvinte, în termeni cât se poate de limpezi, strălucitul cărturar, născut în Banat și stabilit de peste patruzeci de ani în Statele Unite, pleda în textul amintit pentru asumarea, de către lumea românească, fie și cu o întârziere de câteva decenii, a statutului de societate tolerantă și, mai ales, dispusă în orice moment să-și asume culpele și erorile trecutului și, deopotrivă, ale prezentului.

În opinia lui Virgil Nemoianu, România de azi continuă sa fie cantonată în ambalajul călduț și inofensiv al stării de victimă rușinată și ineptă în raport cu o istorie și o mentalitate, în cea mai prietenoasă accepțiune a termenului, păguboase. O asemenea realitate deplorabilă (pentru moralul unei națiuni, în esență!) nu doar că nu mai poate fi întâlnită de multă vreme în societățile occidentale, dar ea nu se mai regăsește de multă vreme nici în interiorul națiunilor Europei Centrale. E suficient pentru a ne lămuri în această privință să facem o vizită, fie și turistică, în țările din apropierea noastră, toate foste socialiste, cum ar fi Ungaria, Polonia sau Cehia. Fiecare dintre aceste națiuni s-a dezbărat, de decenii, de mituri bolnăvicioase și perdante, de felul ,,vinovații sunt ceilalți”, prin urmare, noi suntem buni și frumoși, n-avem a ne rușina vreodată de ceva din trecutul, dar mai ales din prezentul nostru!

Așa o fi, dar atunci cum se explică faptul că, în vreme ce pe la vecinii sus-pomeniți autostrăzile, spitalele noi ori școlile de calitate sunt realități imposibil de negat de cineva cu mintea întreagă, la noi toate aceste efigii ale civilizației sunt încă „năluci” ori vedenii hamletiene!

Așa încât, ca o consecință logică, dar în primul rând de bun-simț, pledoaria profesorului Nemoianu, devoalată în spațiul public autohton încă pe la începutul anilor ’90, ar trebui să-i trezească din ,,smintire” pe toți cei care încă mai cred, cu inteligentă solemnă, că ideea de românitate milenară le este suficientă pentru a deveni, înainte de toate, oameni normali și cu simțul rușinii la purtător.

Refuzul unui astfel de tip de schimbare ,,din interior” (vezi rezistența internă la fenomenul pustiitor al corupției, respectiv nepăsarea endemică a românilor în raport cu regulile și valorile unei societăți calme și așezate) va însemna cantonarea noastră pe termen nedefinit în chingile eșecului de țară garantat ,,Vanghelie”,,Becali”, ,,Oprea” și mulți, mulți alții din aceeași categorie a nerușinării patentate.

Este vorba, până la urmă, de un model de gândire și de atitudine specific societăților resentimentare și împovărate de spectrul  rușinii grele și sufocante, de care pomenea și eminentul profesor Nemoianu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ