Campioana vrea să răpună și campioana Germaniei

50

Rugbiștii timișoreni sunt hotărâți să câștige și ultimul meci din preliminariile Challenge Cup, cel de sâmbătă din Germania, în ciuda faptului că este deja calificată în play-off.

Situație ciudată pentru campioana României la rugby. Timișoara Saracens s-a reunit în primele zile ale anului iar după disputa de sâmbătă cu Heidelberger RK va intra într-o nouă vacanță. Palmaresul reprezintă singura miză a disputei dintre liderii celor două grupe, ambele fiind deja calificate în baraj înaintea ultimului duel direct.

Rugbiștii din Ronaț vor să încheie cu o victorie preliminariile perfecte făcute până în prezent. În plus au de apărat onoarea campionatului românesc și de a dovedi superioritatea acestuia în fața celei mai bune echipe din Germania.

”Echipa noastră e pregatită atât fizic cât și mental de această înfruntare. Ne dorim cu ardoare o victorie pentru a intra în vacanță pe un ton pozitiv, dar mai ales pentru că jucăm ca de la campioni la campioni, iar diferențele se vor vedea la nivel de strategie și concentrare în teren. Sperăm să avem cat mai mulți susținători la acest meci; chiar dacă e un meci jucat în deplasare, știu că avem suporteri și în Germania”, a mărturisit antrenorul campionilor, neo-zeelandezul Grainger Heikell.

Partida de sâmbătă este programată la ora 14 ora locală (ora 15 în România). Veste bună pentru fanii roș-negrilor este aceea că partida va fi transmisă video la adresa: https://www.periscope.tv/hrk_rugby

LĂSAȚI UN MESAJ