4.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Campania „O picătură pentru viaţă” a ajuns la final. Vezi câţi litri de sânge au donat studenţii de la UPT

Universitatea Politehnica Timişoara în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara au organizat, în perioada 13 – 17 noiembrire, campania de donare de sânge „O picătură pentru viaţă”, campanile care a încheiat şi seria de manifestări din Săptămâna Politehnicii, care a marcat împlinirea a 97 de ani de existenţă a UPT.

Pion principal în organizare a fost Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, care la finalul campaniei a făcut o statistică. A rezultat peste 50 litri sânge, donate de peste 120 de persoane, studenţi şi cadre didactice.
Organizatorii şi-au asumat şi misiunea de a informa populaţia cu privire la importanţa existenţei unei rezerve de sânge în spitalele din judeţul nostru, cât de a-i conştientizarea şi sensibiliza pe studenţi asupra actului de donare de sânge. Este necesar să se înţeleagă că acest produs biologic nu are un preţ, iar dăruirea lui (prin actul donării) vine în sprijinul sistemului medical, în vederea salvării multor vieţi omeneşti.

”Acţiunea a reprezentat un succes, în special prin prisma faptului că studenţii au conştientizat faptul că prin actul de donare de sânge ajutăm pacienţii din spitale. Din sângele unui donator se pot ajuta trei personae şi astfel se pot salva trei vieţi. Actele de donare de sânge ar trebui să continue şi în afara acestor campanii, dat fiind faptul că rezerva existentă la acest moment este mult sub necesar”, a precizat dr. Rodica Lighezan, directorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara.

Alte subiecte :

Citește și :