10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Căminul din Anina, tot mai aproape de închidere

Transformarea, în 2010, a unor spitale orăşeneşti în cămine de bătrâni nu pare să fi fost o idee prea bună a Guvernului Boc. Asta pentru că aceste centre, finanţate de la Guvern prin Ministerul Sănătăţii, se confruntă cu dificultăţi financiare grave, alocările de la bugetul central fiind insuficiente pentru funcţionare.

Căminul de bătrâni din Anina, judeţul Caraş-Severin, este tot mai aproape de închidere. Dacă nu se găsesc soluţii, rezidenţii de aici vor rămâne fără acoperiş şi îngrijire medicală.

Problemele au apărut după ce, anul acesta, nu s-au mai primit fonduri de la Guvern. Singurii bani care intră în contul căminului sunt contribuţiile aparţinătorilor, care nu depăşesc 40.000 de lei lunar.

Primarul din Anina cere ajutor Consiliului Judeţean Caraş-Sevrin. Edilul şef vrea ca forul judeţean să preia centrul de bătrâni şi să îl finanţeze din bugetul judeţului.

În prezent, în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Anina sunt instituționalizați un număr de 42 de beneficiari, de îngrijirea cărora se ocupă 18 angajați.

Căminul din Anina a fost amenințat cu închiderea încă de la sfârșitul anului trecut, iar în prezent, din cauza lipsei de finanțare, unitatea are datorii de aproximativ 160.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :