Calul troian și Europa Centrală

120

În noiembrie 2013 Europa, cu precădere cea Centrală se pregătea de sărbătoare: summit-ul Consiliului European ce avea să se desfășoare la Vilnius urma să înregistreze semnarea Acordurilor de Asociere între clubul comunitar și trei din cele șase țări membre ale Parteneriatului Estic, anume Georgia, Moldova și Ucraina. În „buna tradiție” a loviturilor de palat, Viktor Yanukovici a anunțat în ultimul moment întreruperea negocierilor dintre Ucraina și Uniunea Europeană și orientarea țării spre Uniunea Eurasiatică. A urmat Maidan-ul de câteva luni, cu victime și răstălmăciri, vizita „omuleților verzi”, pretinsul referendum din Crimeea urmat de anexarea acesteia la Federația Rusă și apoi, sancțiunile împotriva Rusiei, considerate prea blânde în țările care se simțeau imediat amenințate. În numai jumătate de an, la belle epoque se transformase în război hibrid, cu contrainformații, media alternativă, „omuleți” zglobii și discursuri incendiare. Criza refugiaților și masacrele din Siria au venit la timp spre a domoli vigilența socială și a crea perdeaua de fum pentru un proces mult mai amplu.

Luna trecută, cercetătorii de la Political Capital au dat publicității studiul lor „From Russia with Hate”/ Din Rusia, cu Ură. Activitatea grupurilor extremiste pro-ruse în Europa Central-Estică. Experți în politică regională, studii strategice, jurnaliști de investigații au realizat timp de un an de zile,  cercetări în cinci state central europene, Austria, Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria. În cadrul acestora, au monitorizat presa din țările menționate, mai cu seamă „cea alternativă” – cum e numită în Cehia, declarații ale oamenilor politici, agende ale unor partide, ONG-uri, grupuri paramilitare dar și prestații publice ale unor cunoscuți oligarhi ruși, apropiați ai Kremlinului.

Ce au descoperit poate fi rezumat drept un amestec de naționalism – separatism, xenofobie, antisemitism, ortodoxie folosită politic, pan-slavism, strategii para-militare, bani mulți investiți în crearea și susținerea unor mișcări pro-ruse în toate țările cercetate, mix ce amintește de înfiltrarea Komintern-ului într-o Europă și atunci slăbită, în căutarea unei noi identități. În fiecare caz apare o clară referire la Ucraina, Crimeea, războiul din estul Ucrainei; o neîncredere până la dispreț față de Uniunea Europeană, NATO, democrație sau comunicare; revendicări xenofobe istorice dar și anti-migranți; culminând, cum e și firesc, cu implicarea în viața politică a țărilor în cauză și năzuința de a ajunge la putere. O Europă slabă, eventual în dezintegrare, și o Europă Centrală cu grupuri incitate unele împotriva altora e tot ce poate fi mai pe placul Rusiei și, deocamdată, tot ce poate propune pe scena internațională. Această strategie a fost rezumată grăitor de șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei, Valeri Gherasimov, citat în studiul Political Capital: „Spațiul informațional deschide largi posibilități asimetrice de a reduce potențialul de luptă al inamicului”. Și de atunci, paginile web, presa scrisă dar mai ales televiziunile sponsorizate de Moscova au făcut tot ce, în actualul context internațional, ar fi interzis pentru forțe armate propriu-zise!

Austria, tradițional neutră și cu un dispreț germanic pentru tot ce e slav, a găsit în jocurile extremiștilor și în banii rusești un element interesant de a diversifica viața politică, altfel monotonă din ultima jumătate de veac. Partidul Libertății, FPÖ, candidat la alegerile parlamentare de anul viitor, are un acord oficial de cooperare cu partidul Rusia Unită, a obținut prin Norbert Hofer 47% din voturi la prezidențialele din decembrie 2016, derulează o intensă politică anti-Europeană. Urmare a participării Conchitei Wurst la Eurovision-ul din 2016, FPÖ promovează ideea unei Europe ca Gayunion, cuib al lobby-ului pentru homosexuali, uniuni civile între persoane de același sex – idei preluate ad-litteram din retorica lui Vladimir Putin. De asemenea, Viena a devenit rai al extremiștilor europeni, organizând întâlniri ale liderilor bulgari de la Ataka cu trimiși ai lui Marine Le Pen, cu Alexander Dugin – totul cu finanțarea oligarhului rus, Konstantin Malofeev. Pe austriecii extremiști îi vedem monitorizând referendum-ul din Crimeea, 2014 dar și constituind Mișcarea Identitară – grup la tinerilor militând împotriva „islamizării” Europei; organizând balul alternativ la celebrul Bal Vienez, acesta însă rezervat „patrioților” precum și militând pentru expulzarea celor aproximativ 30 000 de refugiați ceceni.

Cehia nu este deloc o țară mică și liniștită, cum poate o percepem de aici, din România! Nevoia instinctivă de a urma Germania în politica externă, contrabalansând influența estică, a dus la crearea de către Ministerul de Interne a Centrului împotriva Terorismului și a Amenințării Hibride, în ianuarie 2017. În același timp, Partidul Comuniștilor din Boemia și Moravia, Partidul Libertății și Democrației  Directe dar și grupuri para-militare precum Garda Națională au agenda mult mai încărcată, mergând de la respingerea multiculturalismului și migrației, până la monitorizarea alegerilor din regiunile separatiste din estul Ucrainei și chiar deschiderea unui consulat al Republicii Populare Donetsk sub forma unui ONG ceh. Mai putem adăuga înființarea Institutului de Studii Strategice Slave cu seminarii despre fascismul din Europa și, evident, salvarea ce vine de la răsărit; Grupul Militarilor Cehi în Rezervă care au anunțat că, în caz de conflict, nu vor lupta de partea NATO; și, mai ales, poziția președintelui Milos Zeman care a susținut deschis anexarea Crimeii și războiul din Estul Ucrainei în numeroase interviuri date presei de la Moscova.

Slovacia are tradiții mult mai strânse de colaborare cu Rusia, încă din timpul președintelui Vladimir Meciar, dar și din vremurile țariste. Nou apărutul Partid al Poporului – Slovacia Noastră, LSNS – este foarte implicat în susținerea politicii externe a Rusiei. A declarat, prin vocea liderului Marian Kotleba, că Maidanul din Kiev a reprezentat un act terorist, a trimis luptători în Estul Ucrainei, de partea separatiștilor, oferă antrenamente trupelor paramilitare din Ukraina, promovează antisemitul și, în mod logic, cere ieșirea țării din structurile euro-atlantice. În plus, Școala privată profesională pentru agenți de pază din Bratislava, fondată și finanțată de Rusia, pregătește forțe pentru poliție, vamă, grupuri militare gata îndoctrinate anti-european și anti-NATO. Acestea vor penetra structurile și instituțiile statului, cu efecte ușor de anticipat!

Polonia este mai reticentă infiltrării Rusiei, datorită amintirilor încă vii și a unei clase politice mai critice. De aceea, influența se propagă indirect și cu întreruperi. Totuși, nume precum Mateusz Piskorski (fondator al partidului Zmiana, Schimbare) sau Korwin Mikke sunt binecunoscute în propaganda anti-ucrainiană, amintind mereu de masacrul de la Volhynia din timpul celui de-al doilea război mondial, în care polonezii au fost exterminați de ucrainieni. Ca urmare, spun cei doi, Polonia trebuie să susțină Rusia în pedepsirea Ucrainei și să intensifice mișcările separatiste din această țară. În același timp, a organizat o vastă rețea de grupuri care distrug simboluri naționale ucrainiene, în Ucraina, precum statui ale lui Stepan Bandera. Piskorski a fondat Centrul de Analiză Geopolitică, pro-rus si pro-euroasiatic, un vehicol de monitorizare a alegerilor din fosta URSS, inclusiv a referendum-ului din Crimea, și de propagare a mesajelor Kremlinului în întreaga regiune. Korwin Mikke, la rândul lui, a declarat luptătorii separatiști din Donbas drept adevărați patrioți ruși, criticând Uniunea Europeană și pentru sancțiunile contra Rusiei, chiar din poziția de euro-parlamentar.

Ungaria este probabil cel mai complex caz. Amintirea intervenției din 1956, diferențele lingvistice, culturale, religioase sunt tot atâtea premise ca acțiunile Moscovei să se rezume la colaborarea economică și pragmatismul relațiilor internaționale. De aceea, până și un partid naționalist precum Jobbik simte nevoia să se distanțeze de influența directă, lăsând la vedere grupuri precum tinerii din cele 64 de Comitate, apoi Mișcarea de Auto-Apărare MÖM sau Lupii să promoveze politici precum antisemitismul, xenofobia sau ura naționalistă. Totuși, două aspecte sunt de maximă importanță. În primul rând, utilizarea de către grupurile extremiste maghiare a retoricii ruse legate de anexarea Crimeii, nu numai pentru Transcarparthia dar și pentru Transilvania – politică direct încurajată de fostul consilier al lui Vladimir Putin, Vladislav Surkov, pare-se cu fonduri pentru mișcări separatiste în Ucraina; apoi susținerea colaborării Mișcării celor 64 de Comitate cu Mișcarea Național Democrată din Moldova, sub lozinca „Europa nu ne-a adus nimic bun, jos pălăria în fața lui Putin, putem conta pe el!”

Studiul celor de la Political Capital este unul complex, cu date, nume, acțiuni concrete analizate și plasate în context geopolitic. Ucraina este, în mod cert, pretextul și refrenul tuturor acestor acțiuni. România, deocamdată, poate fi o victimă colaterală. Dar, o Europă Centrală în care să se fi întors temerile, frustrările, urile istorice este tot ce poate defini destabilizarea și, odată cu ea, punea la grea încercare a solidarității Uniunii Europene. Calul troian s-a întors, pentru că sancțiunile din 2014 trebuiau, la rândul lor, sancționate. Iar democrațiile fragile din Europa Centrală au devenit victime facile în fața unui urs revenit în prim planul politicii europene. Rusia nu mai are nevoie de Armata Roșie; se găsesc „patrioți” entuziaști în fiecare țară, gata să-i susțină agresiunea, crezând că își apără țara și valorile culturale din care nu înțeleg mai nimic. Mai este cineva pregătit să-i oprească?

LĂSAȚI UN MESAJ