Călugării piariști au lăsat Timişoarei una din cele mai moderne școli

1612

Clădirea cunoscută în perioada ceva mai veche ca Liceul Piarist din Timișoara este una din cele mai cunoscute clădiri istorice din oraș. Chiar și cei ce nu știu nimic despre imobilul monumental au remarcat cu siguranță imaginea impunatoare ce domină Piața Regina Maria (fostă Horațiu.) Nu există călător ce vine cu troleibuzul de la gară să treacă pe aici și să nu ridice ochii la acest palat. Mii de localnici, chiar născuți în urbe, trec zilnic cu tramvaiul de la sau către Catedrală pe aici și au în memoria vizuală clădirea. Dar foarte puțini chiar știu cu adevarat câte ceva despre acest loc.

Unii o categorisesc ca fiind o veche clădire a orașului, de când lumea pe acel amplasament. Dar adevărul, la scara istoriei orașului, este că abia are puțin peste o sută de ani, adică destul de nouă. În toată această perioadă a slujit exclusiv învățământului de diferite forme.

liceul-piarist-1

Palatul, în forma sa cunoscută azi, a fost terminat în 1909 și a adăpostit liceul Ordinului Piarist până la naționalizarea impusă de regimul comunist venit în 1948. Din acel an, clădirea a fost atribuită Institutului Politehnic „Traian Vuia”, după numele de atunci. Câteva decenii a funcționat aici Facultatea de Electrotehnică. Iar din 1992 revine din nou Episcopiei Romano Catolice Timișoara ce readuce funcțiunea inițială de liceu, cu specific teologic, de data acesta cu numele de Gerhardinum.

Dar cine erau acești piariști și ce treabă aveau ei cu școala? Ordinul călugăresc romano-catolic Piarist numit în latină Ordo Clericorum Regularium Pauperum Matris Dei Scholarum Piarum, a fost de la început fondat cu misiunea de a educa tineretul. A fost fondat de către Sfântul José de Calasanz la Roma in anul 1597 și a prins rădăcini în toată Europa. Părintele fondator al Ordinului Piarist urmărea un scop educativ universal, nediferențiat strict pe criterii religiose. Conform principiilor enunțate de Calasanz chiar și cei mai săraci elevi de orice etnie și confesiune au dreptul de a urma o școală, pentru a oferi cea ce se numește pauperus scholae piae.

În Europa Centrală au funcționat școli piariste în șase provincii („ordinariate”): Austria, Cehia-Moravia, România, Slovacia, Ungaria și Polonia.

Prima școală piaristă din Transilvania a fost gimnaziul înființat în anul 1717 la Bistrița Acestuia i-a urmat cel de la Carei și la Sighetu Marmației. De asemenea și Clujul s-a bucurat de o instituție piaristă.

În Banat activitatea călugărilor-profesori începe în 1747 când un anume Jakob Bibici și soția sa Margareta Tomian construiesc la moșia lor din Santa Anna (azi Sântana jud. Arad) o biserică și o mănăstire, pe care în anul 1750 le donează, împreună cu o sumă importantă de bani, Ordinului Piarist, pentru ca acesta să înființeze acolo un gimnaziu. Gimnaziul este inaugurat în anul 1751 având trei clase: infima, media și suprema.

Clasele erau, se pare, la început, conduse de călugari bulgari, dar în scurt timp au fost chemați și preoți-profesori formați în mai multe limbi. Aproape de la începuturi s-a predat în toate limbile vorbite atunci în imperiu, asigurând un sistem revoluționar pentru metodele de predare din secolul al XVIII-lea.

În anii urmatori se mai adaugă două clase, a IV-a și aV-a, care, împreună cu trei clase ale școlii primare, formau cele opt clase ale învățământului din epocă. Anul 1784 aduce închiderea internatului de pe lângă școală, din ordinul împăratului, iar în 1788 localul școlii este rechiziționat pentru spitalul militar al garnizoanei Timișoara. În perioada scurtă de la Sântana se estimează că 17.000 de elevi din întreaga regiune au frecventat școala.

Piariștii sunt obligați să se mute și pleacă la Timișoara. Dar aici existau deja școli, prin grija călugărilor iezuiți, care edificaseră în 1726 o biserică și o școală, undeva cam în perimetrul delimitat de latura de nord a pieței Primăriei Vechi și pe actuala stradă Ungureanu, însă numărul elevilor era foarte mic. În anul 1769 în toate cele șase clase erau doar 20 de elevi. În anul 1778 gimnaziul a fost închis,după desființarea ordinului iezuit în 1773.

Tot prin ordin imperial, instituției piariste îi este atribuită vechea școală iezuită și, într-un timp scurt, școala se extinde la un liceu cu opt clase.

Limba de predare a fost inițial, pentru o perioadă scurtă, latina. Dar prin decretul lui Josif al II-lea se impune limba germană ca limbă oficială a liceului. Începând de la mijlocul secolului al 19-lea până la sfârșitul primului război mondial s-a predat în limba maghiară iar din 1920 a fost aplicat sistemul de predare în în limba română. Școala a fost deschisă tuturor tinerilor studioși, indiferent de naționalitatea și religia lor. De pildă, în 1870 liceul avea 417 elevi, dintre care 227 aparțineau cultului romano-catolic, cei de credință ortodoxă erau 135, iar 35 au fost de credința mozaică, zece aparțineau luteranilor și reformaților.

Vechea mănăstire iezuită devine treptat neîncăpătoare pentru nevoile școlii și se caută soluții de mutare. În acestă clădire veche încă mai funcționează și în zilele noastre Școala Populară de Artă de pe strada Ungureanu. Dar, din păcate, biserica alăturată nu mai există. Cea mai înțeleaptă măsură a fost cea de a construi un nou și modern sediu.

liceul-piarist-8László Székely imaginează și pune pe hârtie una din cele mai frumoase școli ce s-au construit până atunci, o adevarată emblemă a arhitectului. De altfel, chiar pe fațada principală, lângă poarta grandioasă, în stânga, se află o placă comemorativă cu bazorelieful artistului. Tot complexul este elaborat în stilul Secessión, la modă în acea epocă, dar cu tușe mult mai estompate, aducând în unele detalii chiar cu un clasicism adaptat locului.

În anii 1908-1909 a și fost fost construită clădirea de Alexander Baumgarten, Arnold Merbl și László Székely. A rezultat un complex de clădiri, inclusiv săli de clasă, de dormitor, școală-internat, sală de sport și Biserica Piaristă cu hramul Sfintei Cruci, pe o suprafață întinsă, pe partea opusă a Parcului Central din centrul orașului. Un întreg cvartal delimitat de piața Regina Maria, bulevardul Ferdinand și de strada Piatra Craiului este ocupat de liceu.

liceul-piarist-2

Nou înființata școală a devenit în scurt timp o unitate de elită a Banatului, astfel încât numeroși elevi din toate zonele învecinate au frecventat-o. Aici au venit și din Serbia, Slovenia, Galicia și Muntenia (de exemplu, fiii familiei Bibescu). Până in 1918 au absolvit aici 46.000 elevi.

În timpulul celei de a doua conflagrații mondiale, un spital militar german a fost încartiruit în unitate. Activitatea școlilor și mănăstirilor piariste din România a fost curmată brusc de autoritățile comuniste după 1948. Clădirea școlii a fost expropriată și a revenit Universității Politehnice pentru a o utiliza ca Facultate de Electrotehnică. Corpul de clădire de pe strada Piatra Craiului a devenit biblioteca Politehnicii. Doar biserica a rămas cu mari eforturi în continuare cât de cât funcțională.

După anii 90, Episcopia Romano-Catolică din Timișoara a reușit să-și recapete complexul școlar și înființează aici liceul catolic Gerhardinum, după numele Sfântului Gerhard, primul episcop și patron al eparhiei. Preotul profesor Péter Szabo este numit primul director în 1992. Au pornit în paralel clase în limba română și maghiară. Trecerea în posesie a fost făcută treptat în mai multe etape. O necesară și urgentă reabilitare a complexului a fost făcută în anul 2006. Dar lucrările trebuie să continue și la alte parți rămase încă destul de degradate.

Câteva din personalitățile ce au urmat cursurile acestei școli sunt demni de a fi menţionaţi: Adalbert Boros, episcop și rector al Seminarului Teologic Catolic din Timișoara, Adam Muller-Guttenbrunn, cunoscut scriitor bănățean de limbă germană, sau Ioan Slavici, plecat de pe plaiurile arădene şi venit la Timișoara tocmai ca să aprofundeze bine limba germană, pe care o va stăpâni toată viața. Dar acestă știintă i-a adus și ponoase. Peste ani, avea să facă pușcarie politică sub pretextul pueril că ar fi spion german. Chiar și actorul și scriitorul Alexandru (Buju) Ternovics se laudă ca este pe jumatate absolvent al școlii. A prins reforma învățământului şi a fost transferat în ultima clasă la alt liceu de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ