Calificarea e miza în ultimul meci al anului pentru Saracens

118

Timișoara Saracens este aproape calificată în play-offul Challenge Cup. O desparte o victorie în partida de sâmbătă contra italienilor de la Fiamme Oro Roma.

Meciul cu numărul trei din preliminariile Challenge Cup poate consfinți îndeplinirea și ultimului obiectiv al anului pentru rugbiștii timișoreni de la Saracens RCM UVT. Cu un parcurs perfect în grupa B, roș-negrii au rezolvat în mare parte ecuația primului loc și implicit accesul în play-off. Un succes în duelul de sâmbătă ar clarifica de tot situația în această grupă înaintea ultimei etape din luna ianuarie.

Adversara lui Saracens este o altă echipă italiană, Fiamme Oro Roma, un team însă sub Rovigo, adversara de sâmbătă trecută a bănățenilor. Vorbim practic de derby-ul liderelor din cele două grupe preliminare. Diferența este însă la faptul că pentru Roma este ultimul joc în timp ce Timișoara mai are o ”rezervă” în mânecă în cazul unei sincope.

”Mai avem un singur pas spre o primăvară europeană. Singurul obiectiv e victoria. Sunt convins că o vom obține și automat vom fi calificați. Indiferent de ultimul meci, de la Heidelberg. Se anunță un meci foarte disputat. E crucial pentru ei și probabil după semnalul tras, pentru că cei de la Rovigo au fost surprinși, cred că va fi un meci mai greu”, a crede Dușan Filipaș, președintele lui Saracens.

Sarazinii se prezintă la ultimul meci al anului vlăguiți de puteri după cel mai epuizant sezon cu meciuri în Superligă, Cupa României, Cupa Regelui și Challenge Cup, iar pentru unii și Cupa Mondială. Elevii lui Grainger Heikell vor fi conduși în teren de Vasile Rus în postura de căpitan în condițiile în care accidentarea lui Stelian Burcea este mult mai serioasă.

”Jucătorii trebuie să iasă din nou în față. Respectăm grupa celor de la Roma. Poate nu îi vom putea surprinde precum am făcut-o cu Rovigo. Am avut un calendar epuizant, dar așteptăm să încheiem bine anul”, a spus și tehnicianul Grainger Heikell.

Jocul dintre Saracens și Roma este programat sâmbătă, ora 12,30, pe stadionul Dan Păltinișanu. Pentru suporterii mai comozi există și varianta de a urmări meciul la televizor pe canalele DigiSport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.