Calendarele pe 2016 cu Vladimir Putin, noua modă în Rusia

198

Pentru noul an, un ziar rusesc a avut ideea să editeze un calendar dedicat integral lui Vladimir Putin, fotografiile – toate în avantajul președintelui rus – fiind însoțite de citate de efect ale liderului de la Kremlin.

Pentru o sumă în ruble estimată la aproximativ 70 de euro sau 76 de dolari, rușii pot profita de fotografii și maxime ale liderului rus tot anul.

În acest calendar, botezat „Tot anul cu Președintele Rusiei”, Vladimir Putin se afișează cu pieptul gol, în ținută militară, pe cale să facă sport, mirosind flori, mângâind un cățel sau semnând autografe pentru copii, toate imaginile vehiculând ideea unui președinte apropiat de popor, un bărbat puternic, dar sensibil, chiar afectuos.

Fotografiile sunt însoțite de citate din vorbele liderului de la Kremlin. Unele sunt mai degrabă anecdotice, ca de pildă cuvintele tandre cu care i se adresează câinelui, „cel mai bun prieten al omului” sau salută rusoaicele, „cele mai talentate și mai frumoase” femei. Altele vor să sublinieze forța țării și a șefului ei: citatul lunii octombrie afirmă că „nimeni nu va reuși să depășească superioritatea militară a Rusiei”.

Putin
Putin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.