Calculele timișorenilor pentru restartul Ligii I

311
Marius Croitoru (S), de la ACS Poli Timisoara, lupta pentru balon cu Gordan Bunoza (D), de la Pandurii Targu Jiu, in timpul meciului de fotbal din etapa a III-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Dan Paltinisanu din Timisoara, duminica, 7 august 2016. SEBASTIAN TATARU / MEDIAFAX FOTO

ACS Poli și-a făcut planul pentru reluarea Ligii I de fotbal. Violeții și-au propus să adune minim opt puncte în ultimele 5 runde, prima șansă o reprezintă duelul cu Gaz Metan Mediaș de luni.

Fotbaliștii conduși de Ionuț Popa și-au stabilit dublarea punctelor din clasament până la startul play-outului. Lângă cele opt puncte violeții vor să agonisească altele opt, adică jumătate din cele disponibile în cele cinci etape rămase din sezonul regulat. Bănățenii se bazează pentru asta pe omogenitate și unitatea lotului.

”Este important că suntem aceiași, avem omogenitatea și unitatea de partea noastră. Am pierdut doi oameni și au venit alții doi care au arătat calități în meciurile de pregătire. Avem în obiectiv să adunăm câteva puncte până la finalul sezonului regulat, dar ne gândim și la cele 8 puncte de la TAS care ne-ar ajuta mult să ne salvăm. Pentru noi ar echivala cu câștigarea titlului de campioană”, a punctat căpitanul Marius Croitoru.

Pentru Poli, primul meci al anului este cel cu Gaz Metan Mediaș, surpriza toamnei în Liga I. Ardelenii au urcat pe locul 4 și reprezintă una dintre trupele imprevizibile ale campionatului. Mijlocașul lui Poli vede un meci dificil dar diferit în compania medieșenilor.

”Sigur va fi un meci greu, după două luni de pauză nu are cum să fie altfel. Noi ne simțim puternici dar nu avem forma sportivă din luna decembrie, abia după câteva meciuri vom atinge acea formă. Nici Gazul nu va fi la același nivel. Ne dorim victoria în fiecare meci, dar și un punct ar fi mulțumitor în acest meci”, a încheiat Croitoru.

Partida timișorenilor cu Gaz Metan se joacă luni, de la ora 20, pe arena Dan Păltinișanu. Meciul face parte din etapa a 22-2 a Ligii I. Cu 8 puncte Poli e ultima în Liga I, în timp ce adversara lor are 34 de puncte și ocupă poziția a patra.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.